Românii nu s-au temut de COVID-19 și au luat cu asalt litoralul. Peste 80.000 de oameni au ajuns la mare

×
Codul embed a fost copiat

Ziua contrastelor este grăitoare pentru modul în care privesc românii epidemia de COVID-19. Avem, din nou, un număr mare de infectări la 24 de ore - 325.

Însă oamenii sunt cu gândul la evadare și vacanță. Pe litoral au ajuns 80 de mii de turiști într-o sâmbătă cu aproape 30 de grade Celsius. Este un test și pentru administratorii de afaceri și plaje obligați, să respecte măsurile de siguranță.

În Tuzla, unde proprietarul unei terase a organizat o petrecere, vineri-noapte, poliția a dat amenzi de 10 mii de lei.

În vara altfel, a lui 2020, problemele sunt aceleași, ca-n fiecare episod de mers la mare. Cei care s-au trezit mai târziu nu prind nici loc de parcare, nici șezlong. Partea bună este că administratorii de plajă se străduiesc să respecte deciziile legate de siguranța sanitară.

Mihai Spantoveanu, adiministrator plajă: "A venit foarte multă lume la mare. Noi am amenajat mai distanţe corturile, undeva cam la 50 de mp de cort, punem 8 saltele, două câte două la distanţa de doi metri între ele. Avem un bar care are 100 mp şi am făcut doar 3 posturi de vânzare, casieria am scos-o în afară".

Citește și
plaja litoral
România are cel mai curat litoral din ultimii trei ani și a 4-a plajă certificată „Blue Flag”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sunt însă şi oameni care au o singură frică: să nu piardă distracţia.

După Rusalii, când vremea n-a fost tocmai strălucită, este weekend-ul în care se simte cel mai mult dorința românilor de a lăsa în urmă ultimele luni. 

Și în Constanța se simte valul de entuziasm. Cel mai mult, la noua roată de pe faleza Cazionului, construită pe modelul londnez. Turiştii cu dare de mâna pot închiria cabina VIP cu 200 de lei şi pot privi marea de sus, cu un prosecco rece în mână.

În Eforie Nord, s-a redeschis parcul acvatic. Sunt doar 700 de locuri disponibile, față de 3.000, cât este capacitatea.

Laura Auris, PR parc acvatic: "Respectăm anul acesta şi regulile de distanţare socială, este mult mai puţină lume la piscină".

Gradul de ocupare al hotelurilor este de 65%, potrivit agenţiilor de turism.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Belgia a început urmărirea telefoanelor mobile pentru a limita aglomerația de pe litoral
Belgia a început urmărirea telefoanelor mobile pentru a limita aglomerația de pe litoral

Belgia a creat un nou sistem de urmărire a telefoanelor mobile pentru a limita aglomerația stațiunilor și plajelor de pe litoral, care se deschid oficial pentru sezonul estival sâmbătă, transmite Reuters.

România are cel mai curat litoral din ultimii trei ani și a 4-a plajă certificată „Blue Flag”
România are cel mai curat litoral din ultimii trei ani și a 4-a plajă certificată „Blue Flag”

Restricțiile impuse de pandemie au ținut departe turiștii, așa că în această vară ne putem lăuda cu cel mai curat litoral din ultimii trei ani.

Românii parcă au uitat de coronavirus pe litoral. Poliția a intervenit și a dat amenzi
Românii parcă au uitat de coronavirus pe litoral. Poliția a intervenit și a dat amenzi

Pe litoral, lumea pare căzută în extrema nepăsării. Așa că autoritățile au împărțit amenzi, este drept pentru nereguli la terase deocmdată.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.