Casa memorială „Amza Pellea”, din Băilești, deschisă publicului. Până când poate fi vizitată gratuit

×
Codul embed a fost copiat

Casa din Băilești, județul Dolj, a regretatului actor Amza Pellea, renovată și deschisă recent publicului, atrage turiști din toată țara.

A fost inaugurată în urmă cu aproximativ o săptămână, chiar în ziua s-au împlinit 93 de ani de la nașterea celui care a dat viață personajului Nea Mărin. Vizitatorii pot vedea recuzită din filmele cu Amza Pellea, dar și o parte dintre obiectele sale personale.

După decenii în care a stat în paragină, casa memorială „Amza Pellea” din Băilești poate fi acum vizitată. În mare parte, obiectele expuse au fost donate de Oana Pellea, fiica regretatului actor.

Gabriel Păduraru, turist: „Ne bucurăm că există un astfel de loc în care să putem să ne regăsim cu el și cu activitatea lui, au fost niște instantanee care nu le văzusem niciodată. Ne pare atât de rău că nu am putut să îl avem mai mult printre noi”.

În cele trei încăperi se află inclusiv obiecte personale, manuscrise sau premii obținute de marele actor. Vizitatorii nu s-au lăsat așteptați.

Citește și
Oana Pellea
Oana Pellea a anunțat că a închis “Casa memorială Amza Pellea” din Băilești
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cosmin Vlad, turist: „Venim din Târgoviște, de pe valea Dâmboviței, am venit pentru ca ne-au plăcut filmele lui Amza Pellea”.

Geanina Vlad, turist: „Inelul și săbiile care au fost primite, brățara și care era inscripționată „Domnica” pe ea, invitația la ce a fost - la film și obiectele personale să trezească un pic amintirea lui”.

În casa de la Băilești, actorul a locuit de la 8 la 14 ani, apoi a plecat la liceu, la Craiova. Renovarea imobilului construit în 1908 a costat 168.000 de euro.

Ovidiu Săpăceanu, curator Casa Memorială Amza Pellea: „Am avut vizitatori chiar și de la Prahova, Călărași, București, Vâlcea, cât și din împrejurimi, cei care sunt mândri că fac parte din zona Olteniei, aproape de orașul nostru Băilești. Majoritatea sunt pasionați mai ales de filmul „Nea Marin Miliardar” și știu replici din film .

Muzeul poate fi vizitat zilnic între orele 9 - 17, iar accesul este gratuit până în luna iulie a acestui an.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
39 de ani de la moartea lui Amza Pellea, geniul din Băileşti. GALERIE FOTO
39 de ani de la moartea lui Amza Pellea, geniul din Băileşti. GALERIE FOTO

Se împlinesc 39 de ani de la moartea marelui actor Amza Pellea, supranumit geniul din Băilești. 

Oana Pellea a anunțat că a închis “Casa memorială Amza Pellea” din Băilești
Oana Pellea a anunțat că a închis “Casa memorială Amza Pellea” din Băilești

Oana Pellea a anunțat, marți, că a închis “Casa memorială Amza Pellea” din Băileşti.

Românii au talent, vineri 2 aprilie. Taximetristul care îi aduce un omagiu lui Amza Pellea
Românii au talent, vineri 2 aprilie. Taximetristul care îi aduce un omagiu lui Amza Pellea

Mai spectaculos, mai neașteptat, mai greu de uitat! Este sezonul 11 Românii au talent, care în această seară revine cu o nouă ediție.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.