Concert cu 34 de naiuri produse dintr-un arbore supraviețuitor al exploziei de la Hiroshima, la Timișoara 2023

Cor japonezi
EU-Japan Fest

Senda Pan Flute Choir, corul de copii din Japonia care cântă la naiurile confecționate dintr-un arbore care a supraviețuit exploziei de la Hiroshima, vine la Timișoara. Grupul concerta la Centrul Reformat Noul Mileniu, în data de 19 septembrie, ora 18:00.

Școala din localitatea Senda este la doar 2,2 km de epicentrul exploziei bombei atomice care, pe 6 august 1945, a fost aruncată deasupra orașului Hiroshima. Un chiparos de pe terenul școlii a supraviețuit bombardamentului. 70 de ani mai târziu, copacul iubit de comunitate s-a uscat, dar a fost readus la viață sub forma a 95 de instrumente muzicale. Sunetul lor a ajuns în întreaga lume, iar acum, în 2023, va ajunge la Timișoara.

Cor japonezi

Arborii care au supraviețuit bombei sunt cunoscuți în întreaga lume ca Hibaku Jumoku și sunt protejați de către autorități, fiind considerați monumente vii. Semințele arborilor care au rezistat bombei atomice în mod miraculos, sunt distribuite în toată lumea, în semn de pace, mesaj pe care îl răspândește în întreaga lume și remarcabilul cor de copii.

Grupul format din 34 de membri va ajunge duminică, 17 septembrie, la Timișoara. Timp de 3 zile, vor participa la un schimb de experiență cu elevii Liceului Teoretic „Bartók Béla” din Timișoara. În luna iunie a acestui an, doi profesori de muzică din cadrul unității școlare din Timișoara au participat și ei la un schimb de experiență, conferințe și workshop-uri susținute în Hiroshima, Japonia.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cor japonezi

Evenimentul face parte din Programul cultural național „Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”, prin componenta Power Station, implementată de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara. Aceasta are scopul de a  întări capacitatea sectorului cultural și dezvoltarea de parteneriate strategice cu organizații partenere ale orașelor deținătoare a titlului de Capitală Europeană a Culturii și nu numai. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Expoziția Brâncuși de la Timișoara s-a încheiat cu un scandal tipic românesc. Ce s-a descoperit pe una dintre operele expuse
Expoziția Brâncuși de la Timișoara s-a încheiat cu un scandal tipic românesc. Ce s-a descoperit pe una dintre operele expuse

Expoziția Brâncuși de la Timișoara s-a încheiat cu ropote de aplauze, însă finalul a adus și o controversă. Pe una dintre opere- "Pasărea în văzduh"- au apărut mai multe amprente.  

Despărțire cu scandal de expoziția Brâncuși de la Timișoara. Români veniți din toată țara află la muzeu că nu mai pot intra
Despărțire cu scandal de expoziția Brâncuși de la Timișoara. Români veniți din toată țara află la muzeu că nu mai pot intra

Scandal la intrare la expoziția lui Brâncuși din Timișoara, cu doar o săptămână înainte de închidere.

”Timișoara la nesfârșit”. Închidere simbolică a anului în care a fost Capitala Culturală Europeană 2023
”Timișoara la nesfârșit”. Închidere simbolică a anului în care a fost Capitala Culturală Europeană 2023

Timişoara îşi ia în curând rămas bun de la titlul de capitală culturală europeană.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.