Zeci de milioane de oameni se pregătesc să urmărească eclipsa totală de Soare. Cum poate fi urmărită și în Europa | VIDEO

O eclipsă de soare va avea loc sâmbătă. În ce zone e vizibilă
Shutterstock

Va începe în Mexic, va traversa Statele Unite şi se va încheia în Canada: luni, milioane de oameni vor urmări o rară eclipsă totală de Soare.

 

Este un eveniment ceresc care încă stârneşte uimire şi fascinaţie, dar care reprezintă, de asemenea, o oportunitate ştiinţifică şi economică, relatează AFP.

În Statele Unite, peste 30 de milioane de persoane locuiesc în zona în care eclipsa totală va fi vizibilă timp de câteva minute, potrivit NASA.

Eclipsele au o putere specială. Ele îi impresionează pe oameni, care simt un fel de veneraţie pentru frumuseţea Universului nostru”, a subliniat şeful agenţiei spaţiale americane, Bill Nelson.

Eclipsele totale au loc atunci când Luna se află exact între Pământ şi Soare, blocând temporar lumina astrului. Soarele este de aproximativ 400 de ori mai mare decât Luna, dar şi de 400 de ori mai departe, astfel că cele două corpuri cereşti par a avea dimensiuni similare.

Citește și
O eclipsă de soare va avea loc sâmbătă. În ce zone e vizibilă
”Oportunitate ştiinţifică incredibilă”. Ce speră oamenii de ştiinţă să înveţe de la eclipsa totală din Statele Unite
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Evenimentul ar trebui să fie vizibil pentru prima dată pe coasta de vest a Mexicului, începând cu ora 18:07 GMT (21.07, ora României). Traiectoria va traversa apoi 15 state americane - din Texas până în Maine - înainte de a se încheia în estul Canadei.

În jurul unei benzi de 185 de kilometri lăţime a eclipsei totale, locuitorii vor putea vedea o eclipsă parţială.

De săptămâni întregi, autorităţile americane au insistat asupra instrucţiunilor de siguranţă, în special asupra necesităţii de a purta ochelari speciali atunci când oamenii privesc Soarele, în caz contrar riscând să fie afectaţi grav ochii.

Numeroase evenimente sunt prevăzute în Statele Unite.

NASA va difuza timp de trei ore o transmisiune video în direct din mai multe locaţii, cu imagini de la telescop şi comentarii ale experţilor.

„Stare de urgență” la cascada Niagara

Printre locurile emblematice în care va fi vizibilă eclipsa se numără Cascada Niagara, unde spectacolul promite să fie grandios. În partea canadiană, regiunea a declarat chiar „stare de urgenţă” pentru a face faţă afluxului de vizitatori.

Entuziasmul din jurul evenimentului este atât de mare, încât mai multe canale importante de ştiri care emit 24 de ore din 24, precum CNN, au avut numărători inverse tot weekendul.

Multe regiuni urmează să profite de afluxul de turişti. „Avem oameni care vin din toate cele 50 de state, chiar şi din Alaska şi Hawaii. Sunt turişti din Olanda, Finlanda, Germania, Israel şi Noua Zeelandă”, spune Jennyth Peterson, responsabilă cu evenimentele dintr-o zonă situată la nord de San Antonio, Texas.

În Burlington, în statul american Vermont, de exemplu, populaţia s-ar putea dubla pentru această zi, potrivit oficialilor locali.

Numeroase hoteluri au fost rezervate de luni de zile şi se aşteaptă ambuteiaje monstruoase, aşa cum s-a întâmplat şi în timpul ultimei eclipse totale din Statele Unite, în 2017 - când mai puţine oraşe au fost pe traiectoria corectă.

Multe şcoli vor fi închise sau vor permite elevilor să iasă mai devreme.

Eclipsa va putea fi admirată şi din aer: unele companii aeriene au programat zboruri de-a lungul traseului întunericului, iar biletele au fost luate cu asalt. Astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională vor putea, de asemenea, să observe fenomenul, dar vor vedea umbra Lunii trecând pe suprafaţa Pământului.

Cu toate acestea, vremea ar putea strica petrecerea în unele regiuni. În Texas, de exemplu, se aşteaptă să fie înnorat.

Efecte ale eclipsei

Evenimentul este, de asemenea, unul de înalt interes ştiinţific. Trei mici rachete de sondare vor fi lansate de NASA înainte, în timpul şi imediat după eclipsă, din Virginia, în estul Statelor Unite. Scopul: să măsoare modificările provocate de întuneric în partea superioară a atmosferei terestre, ionosfera, prin care trec multe dintre semnalele din comunicaţii.

Coroana solară, stratul exterior al atmosferei Soarelui, devine deosebit de vizibilă în timpul unei eclipse. Aici au loc erupţiile solare, iar steaua galaxiei nostre este în prezent aproape de vârful de activitate (spre deosebire de 2017).

Eclipsa poate provoca, de asemenea, un comportament neobişnuit la animale, care sunt sensibile la schimbările de lumină şi temperatură. Cocoşii şi greierii pot începe să cânte, iar păsările ar putea să nu mai zboare. În trecut, au fost văzute chiar girafe care au plecat în galop.

Următoarea eclipsă totală vizibilă în Statele Unite (cu excepţia Alaskăi) va avea loc în 2044. Înainte de aceasta, o eclipsă totală va avea loc în Spania în 2026.

Cum se poate urmări eclipsa și în Europa

Eclipsa totală de Soare va fi vizibilă doar în America de Nord, dar va putea fi urmărită - virtual - oriunde în lume.

NASA, agenţia spaţială americană, oferă transmisiuni în direct ale eclipsei pe canalul său de YouTube şi pe contul său de Twitch. Transmisiunile se vor desfăşura de la ora 20.00 (ora României) până la ora 23.00, pentru a urmări întreaga traiectorie a eclipsei. În program sunt discuţii şi explicaţii cu invitaţi experţi în astronomie, precum şi o privire asupra eclipsei din interiorul telescopului.

Dacă vremea va fi bună, NASA ar putea, de asemenea, să împărtăşească imagini ale eclipsei din diferite unghiuri. De asemenea, oamenii pot pune întrebări - şi pot primi răspuns în direct - prin videochat (folosind hashtag-ul #askNASA).

MétéoMédia, canalul de televiziune din Quebec dedicat meteorologiei, va difuza, de asemenea, o emisiune specială la televiziune şi pe canalul său YouTube.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Horoscop 8 aprilie 2024 - Eclipsă de Soare și Lună Nouă în Berbec. Ce transformări profunde urmează pentru zodii
Horoscop 8 aprilie 2024 - Eclipsă de Soare și Lună Nouă în Berbec. Ce transformări profunde urmează pentru zodii

Pe 8 aprilie a avut loc Luna Nouă din zodia Berbec și Eclipsa de Soare. Acestea au o putere mare de transformare și influențează toate zodiile.  

”Oportunitate ştiinţifică incredibilă”. Ce speră oamenii de ştiinţă să înveţe de la eclipsa totală din Statele Unite
”Oportunitate ştiinţifică incredibilă”. Ce speră oamenii de ştiinţă să înveţe de la eclipsa totală din Statele Unite

Comportamente ciudate ale animalelor, o coroană solară rareori observată şi chiar posibile efecte asupra oamenilor - cercetătorii intenţionează să colecteze date valoroase, luni, în timpul eclipsei de Soare, care va traversa Statele Unite, scrie AFP.

Horoscop săptămânal 8 – 14 aprilie 2024. Schimbări majore aduse de Luna Nouă și Eclipsa de soare
Horoscop săptămânal 8 – 14 aprilie 2024. Schimbări majore aduse de Luna Nouă și Eclipsa de soare

Luna Nouă din zodia Berbec și Eclipsa de Soare din 8 aprilie aduc schimbări și răsturnări de situație. Se întâmplă o dată pe an: Nunta Cosmică din 2024 are loc în perioada 9-11 aprilie.

Milioane de americani așteaptă cu nerăbdare eclipsa totală de soare. Cine sunt primii pământeni care o vor vedea
Milioane de americani așteaptă cu nerăbdare eclipsa totală de soare. Cine sunt primii pământeni care o vor vedea

Milioane de americani așteaptă cu nerăbdare eclipsa totală de soare, care va traversa, luni, continentul nord american.

Horoscop 1-15 aprilie 2024 cu Cristina Demetrescu. Zodia căreia eclipsa de soare îi aduce bani sau o moștenire
Horoscop 1-15 aprilie 2024 cu Cristina Demetrescu. Zodia căreia eclipsa de soare îi aduce bani sau o moștenire

Cristina Demetrescu a prezentat horoscopul pentru primele două săptămâni din luna aprilie. În emisiunea Vorbește Lumea de la ProTV, astrologul a vorbit despre eclipsa de soare, dar și ce urmează pentru zodii.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.