O echipă de istorici israelieni a rezolvat, în premieră, misterul Zidului Ginghis Han

Ginghis Han
Getty

O echipă condusă de cercetători israelieni a făcut lumină asupra misteriosului zid „Ginghis Han”, despre care se credea că face parte din complexul Marelui Zid Chinezesc.

Potrivit Jerusalem Post, anul construcției și scopul acestui zid sunt cel mai probabil diferite de ceea ce s-a presupus până acum. Rezultatele cercetării care cartografiază pentru prima dată această structură au fost publicate luni în jurnalul academic Antiquity.

Situată în inima stepei mongole, despre secțiunea de 737 de kilometri s-a crezut anterior că a fost construită pentru a apăra populația de legendarul lider Genghis Han, care a fost primul suveran al Imperiului Mongol, la începutul secolului al XIII-lea.

Cu toate acestea, după cum a explicat pentru The Jerusalem Post profesorul Gideon Shelach-Lavi de la Universitatea Evreiască din Ierusalim, construcția zidului datează dinainte de această perioadă. De asemenea, alte câteva elemente sugerează faptul că structura ar putea să nu fi fost o instalație militară.

Ceea ce este cunoscut drept Marele Zid Chinez, în realitate acesta include multe ziduri”, a spus el.

Citește și
mormant viking sub casa
Un cuplu din Norvegia a descoperit sub casă un mormânt din timpul vikingilor. Ce au decis autoritățile
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cel pe care l-am considerat special, este așa din mai multe motive. Este situat mult mai la nord, adânc, într-o zonă locuită de populația nomadă, și nu este legat în niciun fel de celelalte părți ale Marelui Zid. Mai mult decât atât, este menționat doar pe scurt în scrierile istorice, și nici o dinastie nu și-a asumat meritul pentru asta, în ciuda faptului că vorbim despre o construcție care are o lungime totală de 3.500 de kilometri.“

„Pentru noi, întrebarea a fost cine a construit-o și de ce. Dacă ne gândim la asta, întrebarea de ce oamenii construiesc ziduri este încă relevantă și în ziua de azi”, a adăugat el.

Shelach-Lavi lucrează la săpăturile arheologice din China încă din anii ’90. Începând cu anul 2018, el și alți experți de la Universitatea ebraică, precum și unii colegi mongoli și americani, s-au concentrat pe acest proiect, combinând analiza imaginilor din satelit și aeriene cu lucrări la sol.

Echipa a reușit să stabilească faptul că structura a fost probabil construită de dinastia nomadă Khitan-Liao, care a guvernat regiunea între secolele X și XII, deci mai devreme decât Genghis Han.

"Perioada cuprinsă între secolul 10 și XIII a fost foarte instabilă", a subliniat cercetătorul, explicând că mai multe dinastii conducătoare s-au ridicat și s-au prăbușit în intervalul acelor secole, luptându-se adesea între ele.

În trecut, savanții au crezut că zidul a fost construit împotriva armatelor invadatoare.

„Bariera avea probabil în jurul a doi metri. Mai mult, am descoperit zeci de structuri conectate care au fost situate la altitudini mai mici. Prin urmare, sistemul nu pare atât de potrivit pentru scopuri defensive. Mai degrabă, probabil a fost folosit pentru a controla mișcările popoarelor și bovinelor, eventual pentru impozitarea acestora sau pentru a le împiedica să călătorească în alte zone ”, a subliniat profesorul.

Instalarea zidului ar fi ajutat la creșterea influenței Imperiului Khitan-Liao, permițându-i să monitorizeze nomazii care trăiau de-a lungul teritoriului lor din nord.

De-a lungul zidului care, în zilele noastre, este cel mai bine conservat este la aproximativ 1 m deasupra nivelului solului, cercetătorii au identificat, de asemenea, diverse rămășițe precum artefacte metalice și olărit, dar în cantități foarte mici.

"Din acest motiv, credem că structura a fost de fapt ocupată pentru o perioadă foarte limitată de timp, poate 20 de ani", a spus Shelach-Lavi, subliniind că, probabil, nici construcția zidului nu a durat mai mult de doi până la cinci ani. „Știm că ar fi putut participa aproximativ 200.000 de oameni la construcție, ceea ce face ca procesul să fie foarte scurt.”

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Descoperire neașteptată. Construcția care depășește Marea Piramidă din Giza
Descoperire neașteptată. Construcția care depășește Marea Piramidă din Giza

Arheologi şi istorici au folosit o tehnologie modernă de detectare aeriană şi au descoperit cea mai mare şi cea mai veche structură construită de civilizaţia Maya.

Un cuplu din Norvegia a descoperit sub casă un mormânt din timpul vikingilor. Ce au decis autoritățile
Un cuplu din Norvegia a descoperit sub casă un mormânt din timpul vikingilor. Ce au decis autoritățile

O familie din Norvegia a decis să își renoveze casa situată în apropiere de orașul Bodo, din nordul țării. Nu și-au imaginat ce aveau să găsească în timpul lucrărilor, scrie Forbes.

Desertul ultra-modern: oras construit pentru 1 milion de oameni, in care nu locuieste nimeni
Desertul ultra-modern: oras construit pentru 1 milion de oameni, in care nu locuieste nimeni

Acasa la Ginghis Han, in Mongolia Interioara, o metropola impresionanta arata doar ca un oras fantoma.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.