Dinamo comemorează 19 ani de la moartea lui Cătălin Hîldan. Mesajul transmis de club

Cătălin Hîldan
Agerpres

Clubul Dinamo comemorează 19 ani de la moartea lui Cătălin Hîldan, sâmbătă, chiar în ziua derby-ului din Liga 1 contra rivalei FCSB.

Povestea lui Cătălin a început pe 3 februarie 1976. Primul sport pe care l-a practicat, alături de fratele său, Cristi, nu a fost însă fotbalul, ci rugby-ul. Avea 8 ani pe-atunci, când se lupta zi de zi, în Ștefan cel Mare, pentru balonul oval. Doi ani mai târziu, Cătălin s-a apucat de fotbal, ajungând pe mâna lui Ionuţ Chirilă alături de Cezar Dinu, Mihai Tararache sau Florentin Petre. Debutul la echipa mare a "câinilor" s-a produs pe 2 octombrie 1994, într-un meci cu Steaua, dar după trei jocuri a fost împrumutat la Chindia Târgovişte. Prestaţiile excelente l-au readus în vizorul lui Dinamo, unde a intrat sub comanda lui Cornel Dinu. Sezonul 1999-2000 a fost cel mai fericit din cariera sa: dinamoviștii au reușit eventul în România, iar convocarea pentru turneul final al Euro 2000 a sosit, firesc, pe adresa clubului din Ștefan cel Mare, transmite clubul Dinamo.

O întâmplare ce părea banală, în vara anului 2000, avea să se transforme într-o tragedie pentru fotbalul românesc. La un antrenament al naţionalei, Cătălin Hîldan a căzut din senin pe teren, incident trecut cu vederea de medici. Imediat după întâmplare, într-o discuţie cu fratele său, "Cătă" i-a spus că mai bine moare pe teren decât să se lase de fotbal. 5 octombrie 2000 a fost ziua fatidică a carierei şi vieţii „Unicului Căpitan". Dinamo avea amical la Olteniţa. După primele 45 de minute, la pauză, secundul Cornel Ţălnar îi spune că nu va mai juca şi în partea a doua. "Mă simt într-o formă excelentă, vreau să continui şi, dacă voi simţi că voi obosi, o să fac semne să mă schimbaţi". În minutul 74 al jocului, Cătălin s-a prăbuşit din senin pe teren. Au fost ultimele momente ale unei vieţi trăite intens. Anevrism cerebral a fost verdictul medicilor…

6 goluri în 138 de partide, în Liga 1, a înscris "Unicul Căpitan" pentru Dinamo în perioada 1994-2000.

2000 este anul în care Cătălin Hîldan a cucerit eventul cu echipa din Ștefan cel Mare.

Citește și
Scene violente în Timișoara
8 tineri au fost reținuți după bătaia cu bâte și scaune din centrul Timișoarei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

8 selecții și un gol a adunat "Unicul Căpitan" la echipa națională a României.

3 februarie 1976 este data la care s-a născut Cătălin Hîldan, la Brănești.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mobilizare generală pentru meciul FCSB - Dinamo. Restricțiile de circulație
Mobilizare generală pentru meciul FCSB - Dinamo. Restricțiile de circulație

Meciul de fotbal dintre echipele FCSB şi Dinamo va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20:30 pe Stadionul "Naţional Arena", ocazie cu care vor fi impuse restricţii de circulaţie în zonă.

8 tineri au fost reținuți după bătaia cu bâte și scaune din centrul Timișoarei
8 tineri au fost reținuți după bătaia cu bâte și scaune din centrul Timișoarei

Opt indivizi au fost reţinuţi pentru 24 de ore după episodul violent petrecut marţi în centrul Timișoarei, când ultrașii lui Dinamo s-au bătut cu cei ai echipei locale.

Scene violente în Timișoara. Bătaie cu bâte și scaune între fanii dinamoviști și cei timișoreni
Scene violente în Timișoara. Bătaie cu bâte și scaune între fanii dinamoviști și cei timișoreni

Scene violente s-au derulat în centrul Timisoarei, unde s-au întâlnit suporterii echipelor Dinamo şi Poli.

Decizia instanței la cererea de liberare condiționată a lui Cristi Borcea. Poate fi contestată
Decizia instanței la cererea de liberare condiționată a lui Cristi Borcea. Poate fi contestată

Judecătoria sector 4 a admis, miercuri, cererea de liberare condiționată formulată de fostul director al echipei Dinamo, Cristian Borcea.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.