Italienii angajează la negru badantele românce, din cauza taxelor tot mari. Cum vrea statul să le aducă înapoi

×
Codul embed a fost copiat

Tot mai multe dintre femeile care îngrijesc bătrâni în Italia lucrează la negru, din cauza taxelor care s-au mărit în peninsulă. Pe de altă parte, Ministerul Muncii de la noi pregătește un proiect de lege prin care să le aducă înapoi în țară.

Salariul minim în Italia a crescut de la începutul anului, astfel că au sărit și taxele pentru angajatori. Astfel, familiile care au nevoie de îngrijitoare la domiciliu preferă să le angajeze fără contract de muncă. O badantă are salariul de pornire de aproape 800 de euro.

Însă pentru un salariu net de 1.200 de euro, taxele trec de 40 la sută, în funcție de zilele lucrătoare ori de zona de reședință.

Radu Nicolae, președintele unei asociații a românilor din Italia: „Când vorbim de  salariile îngrijitoarelor, nu ne referim doar la salariul acestei doamne, ne gândim și la contribuții. Nu trebuie să uităm că în Italia se plătesc 14 salarii anual, deci în luna decembrie există al 13-lea salariu și, în fiecare an, o îngrijitoare are un salariu pus de-o parte la final va avea un salariu pe an, la lichidare. Am foarte multe plângeri la asociație, dacă cer să li se faca un contract, foarte multe sunt date afară”.

Statul decontează îngrijirea bătrânilor doar în situația în care aceștia sunt invalizi. În cazul în care acceptă să lucreze fără contract, badantele nu vor avea pensie și nici drepturile unui salariat, cum ar fi asigurarea medicală.

Citește și
loz razuibil
O badantă a dat lovitura în Italia. Femeia a câștigat 500.000 de euro cu un loz răzuibil de 5 euro
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Peste 130.000 de badante românce lucrează în Italia

Irina Gavrilă lucrează în Italia ca badantă de 6 ani. Acum a apelat la o agenție de recrutare din peninsulă, pentru că la început s-a confruntat cu multe situații în care angajatorii au refuzat să-i facă un contract.

Irina Gavrilă, badantă: ”Într-adevăr găsești multe familii care nu vor să îți facă contract, nu vor nimic. Când ești cu agenție și că ești în regulă, îți plătește taxe, îți plătește tot, tot”.

Pe de altă parte, platformele de recrutare de la noi spun că cererea pentru badante în Italia este tot mai mare. Însă nu sunt la fel de multe femei doritoare ca în anii trecuți.

Ana Călugăru, PR manager platformă de recrutare: ”Cei care vor să angajeze candidati pentru aceste poziții au probleme în a-i recruta, odată, și în al doilea rând în a-i reține, pentru că fluctuația de personal, e un job foarte solicitant, care implică aspecte delicate, nu oricine poate să îl facă și nu oricine poate să reziste pe termen lung la o astfel de muncă”.

Potrivit Rador, în Italia lucrează peste 130.000 de îngrijitoare la domiciliu. Ministerul Muncii încearcă să le aducă acasă prin noua lege a asistenței sociale, prin care va fi recunoscut îngrijitorul la domiciliu dacă urmează niște cursuri speciale. 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Badantă dată cu capul de pereți de bătrânul, îndrăgostit de ea, de care avea grijă. Care a fost motivul
Badantă dată cu capul de pereți de bătrânul, îndrăgostit de ea, de care avea grijă. Care a fost motivul

Un bătrân italian din Lazio este cercetat pentru vătămare corporală după ce a agresat-o pe tânăra badantă care avea grijă de el și care îi era și amantă. Aceasta voia să-l părăsească după ce fiica lui și-a dat seama că îi cheltuia averea.  

O badantă a dat lovitura în Italia. Femeia a câștigat 500.000 de euro cu un loz răzuibil de 5 euro
O badantă a dat lovitura în Italia. Femeia a câștigat 500.000 de euro cu un loz răzuibil de 5 euro

O ucraineancă în vârstă de 50 de ani, care lucrează ca îngrijitoare de bătrâni în Avellino, un oraș din sudul Italiei, a câștigat, miercuri seara, 500.000 de euro la loteria italiană.

Badantă româncă, aruncată în stradă de familia la care lucra, chiar în ajun de Anul Nou. Ce ar fi făcut, de fapt, femeia
Badantă româncă, aruncată în stradă de familia la care lucra, chiar în ajun de Anul Nou. Ce ar fi făcut, de fapt, femeia

O fotografie cu o badantă româncă a impresionat o țară întreagă, după ce a fost făcută publică de proprietarul unei agenții de voiaj. Însă povestea din spatele fotografiei este cu totul alta, și deloc impresionantă.

O badantă româncă a bătut bătrânii de care avea grijă și polițiștii care au intervenit. Cine a reușit să o imobilizeze
O badantă româncă a bătut bătrânii de care avea grijă și polițiștii care au intervenit. Cine a reușit să o imobilizeze

O badantă româncă a fost arestată după ce i-a bătut atât pe bătrânii de care avea grijă, cât și pe polițiștii care au intervenit. Femeia a fost imobilizată, într-un final, de carabinieri.

Fenomenul care a luat amploare în Italia. Cazul unei badante românce a ajuns în instanță
Fenomenul care a luat amploare în Italia. Cazul unei badante românce a ajuns în instanță

O badantă româncă de 49 de ani din Catania a fost acționată în instanță, după ce s-a descoperit că s-a căsătorit cu bătrânul de 90 de ani, de care avea grijă.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.