La Suceava, epidemia de Covid-19 a scăpat de sub control. Nelu Tătaru: „Un focar ce trebuie rezolvat militar”

×
Codul embed a fost copiat

„Suceava este un focar scapat de sub control, un focar ce trebuie rezolvat militar”. A spus-o, astăzi, ministrul Sănătății și o arată, zilnic, cele întâmplate la spitalele de acolo.

Se subțiază rândurile personalului sănătos, iar unitățile se închid una după alta. Campulung Moldovenesc și, parțial, Fălticeni sunt cele mai recente exemple.

La Suceava, lucrurile au scăpat de sub control - o recunosc chiar autoritățile, puse în fața noului bilanț. La orele pranzului erau 1,215 pacienți infectați cu noul coronavirus. 248, în plus, față de ieri.

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății: „Suceava este un focar scăpat de sub control, un focar pierdut ce trebuie rezolvat militar. Merg în alte controale. unde sunt peste o sută de cazuri, ca să nu se repte scenariul de la Suceava".

De câteva zile, medicii militari încearcă să repună pe picioare spitalul județean. Dezastrul lăsat de fosta conducere managerială, dar și hibele sistemului medical l-au dus în prăpastie. Cu lacrimi în ochi, un ambuanțier vorbește despre coșmarul pe care îl trăiește. Se teme că nu cumva să i se afle identitatea.

Citește și
Dezinfectie la SJ Suceava - 14
Șeful interimar al spitalului Suceava: ”Degeaba avem echipamente, dacă nu știm să le îmbrăcăm”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Nu se știe nimic. Ne au lăsat să venim pozitivi la serviciu, să contaminăm pacienții la care ne trimit în teren. O costumație în care pantalonii îmi ajung până la genunchi și mă obligă să mă îmbrac cu saci manajeri, o costumație la care mănecile la combinezon îmi ajung până la coate și mă obligă să pun saci de gunoi să mă protejez. Am copii, am familie, am părinți”

Teama de a spune lucrurilor pe nume, de a povești ce se întâmplă în spitale a cuprins, în aceste zile, mulți medici, asistente, personal medical. Se pare că unii se tem mai mult de șefii lor lor decât de boală, se tem pentru singuranță locului de muncă.

O explicație pentru această situație o oferă un șofer pe ambulanță, infectat și internat în spitalul din Suceava.

Giovani Jitaru, angajat la Ambulanța Suceava: „Se tem. Le e frică, zice că îi amenință, că stau la mâna lor. Parcă ar fi moșieri. Da”.

Secretarul de stat Ionel Oprea a primit ingrata sarcină de a aduce lucrurile în zona normalului.

Ionel Oprea, secretar de stat: „Personalul spitalului a funcționat într-un regim necorfom pentru spitalele de asemena anvergură. Disciplina din interior, reglementarea, îmi pare rău pentru fosta conducere, dar dânșii au mari carențe în a adminsitra, în a conduce o echipă medicală completă”.

Nu există nici teste, nici echipamente de prelucrare suficiente. Așa că nu tot personalul medical poate fi testat.

Manuela Trifan, director DSP Suceava: „Idicațiile și metodologiile spun că personalul simptomatic sau contact. Contact simptomatic. Dacă nu a avut simtome, nu a fost testat”.

Este însă o decizie la limită. Virusul se poate răspândi necontrolat în rândul personalului medical.

În spitalul din Câmpulung Moldovenesc, încă de acum câteva zile, au fost confirmate cazuri de infectare în rândul doctorilor. Nu s-au luat măsuri, iar unitatea a fot închisă abia ieri. 67 de cadre medicale și 7 pacienți au COVID-19. Și la Fălticeni, o bună parte din spital este sub lacăt. 44 de angajați s-au îmbolnăvit.

Gheorghe Cătălin Coman, primarul orașului Fălticeni: „Este închis paviolionul principal care cuprinde secțiile de interne, chirurgie, ATI, CPU".

În aceste condiții, singurul spital din județ care rămâne deschis este cel din Rădăuți.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Militarii de la Spitalul din Suceava, despre medici: ”Sunt răsfățați și total nepregătiți”
Militarii de la Spitalul din Suceava, despre medici: ”Sunt răsfățați și total nepregătiți”

Direcția de Sănătate Publică Suceava i-a testat pe medicii de la Spitalul Județean pentru COVID-19. Sunt voci care acuză din nou nerespectarea normelor.

Șeful interimar al spitalului Suceava: ”Degeaba avem echipamente, dacă nu știm să le îmbrăcăm”
Șeful interimar al spitalului Suceava: ”Degeaba avem echipamente, dacă nu știm să le îmbrăcăm”

Una dintre primele concluzii ale managerului interimar al Spitalului Județean Suceava, colonelul medic Daniel Derioiu, după evaluarea situației, este că ”degeaba avem echipamente, dacă nu știm să le îmbrăcăm”.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.