Președintele Iohannis s-a vaccinat împotriva COVID-19. „Este o procedură simplă, nu doare”

×
Codul embed a fost copiat

Preşedintele Klaus Iohannis s-a imunizat anti-COVID, vineri, la Centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila".

 

Președintele a primit prima doză din vaccinul dezvoltat de Pfizer și Biontech și urmează să o primească pe a doua peste 21 de zile.

”Tocmai m-am vaccinat. Este o procedură simplă, nu doare şi vreau să subliniez că acest vaccin este sigur, este eficient şi recomand tuturor vaccinarea. Vaccinarea, împreună cu respectarea măsurilor de restricţie ne vor scoate din pandemie”, a afirmat preşedintele la plecarea de la Spitalul Militar Central.

Citește și
Klaus Iohannis
Președintele Klaus Iohannis: ”Din 8 februarie, majoritatea școlilor se vor redeschide”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cea de-a doua etapă a campaniei de vaccinare anti-COVID-19 începe vineri.

Marţi, şeful statului a anunţat că se va vaccina anti-COVID, public, pentru a marca începutul celei de a doua etape a campaniei de imunizare.

"Nu am dorit nici eu, nici premierul, ca să zic aşa, în ghilimele, să ne băgăm în faţă. Ar fi fost, probabil, mesajul greşit, dar vineri începe a doua etapă de vaccinare în care este prevăzută vaccinarea, de exemplu, a personalului de învăţământ, a persoanelor de peste 65 de ani şi a persoanelor cu comorbidităţi, cu boli cronice, dar şi a personalului numit esenţial, de exemplu Administraţia Prezidenţială, Guvernul şi aşa mai departe. Şi pentru a marca debutul campaniei de vaccinare din etapa a doua, eu mă voi vaccina public vineri", preciza Iohannis, potrivit Agerpres.

A doua etapă de vaccinare anti-COVID a început vineri pentru populaţia cu grad ridicat de risc şi lucrătorii care desfăşoară activităţi în domenii-cheie, esenţiale.

Din categoria celor cu grad ridicat de risc fac parte adulţii cu vârsta peste 65 de ani, precum şi persoanele aflate în evidenţă cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcţie de indicaţiile vaccinurilor utilizate.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Sorin Cîmpeanu: „Nu se va mai învăța în sistem hibrid din 8 februarie”. Scenariile pe culori
Sorin Cîmpeanu: „Nu se va mai învăța în sistem hibrid din 8 februarie”. Scenariile pe culori

Sistemul hibrid în invățământ dispare complet, a afirmat ministrul educației, Sorin Cîmpeanu. Adică, nu va mai exista situația ca o parte din elevi să meargă la școală și cealaltă parte să rămână online, a explicat el.

Președintele Klaus Iohannis: ”Din 8 februarie, majoritatea școlilor se vor redeschide”
Președintele Klaus Iohannis: ”Din 8 februarie, majoritatea școlilor se vor redeschide”

Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat redeschiderea școlilor din România începând cu data de 8 februarie, dacă situația cazurilor noi de îmbolnăvire cu Covid-19 nu se va agrava.

Președintele Iohannis a încuviințat cererea DNA de începere a urmăririi penale a lui Tăriceanu
Președintele Iohannis a încuviințat cererea DNA de începere a urmăririi penale a lui Tăriceanu

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, ministrului Justiției, Stelian Ion, cererea de urmărire penală a lui Călin Popescu-Tăriceanu, în calitate de fost prim-ministru.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.