Politico: Dăncilă promite că va abandona controversatele modificări ale legilor justiției

Viorica Dancila
Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Viorica Dăncilă a promis într-un interviu acordat publicației Politico faptul că va abandona aplicarea controversatelor reforme judiciare.

Astfel, conform sursei citate, premierul român ”dă semnalul unei schimbări în partidul său, după ce liderul său a fost încarcerat săptămâna trecută”.

Acest subiect a făcut mult rău partidului și a polarizat societatea noastră. Vreau ca PSD să devină un partid al echilibrului, iar de acum înainte subiectul justiției nu va mai exista pe agenda guvernamentală, ne vom concentra pe zone de interes care sunt prioritare pentru oameni, precum sănătatea, educația și infrastructura”, a declarat Dăncilă pentru Politico.

Până acum, PSD a încercat să dea ordonanță de urgență pentru modificarea legilor justiției, suținând că este necesar ca aceste legi să fie aduse în concordanță cu deciziile Curții Constituționale, însă criticii au afirmat că schimbările vor fi în folosul lui Dragnea.

Nu pot să spun că această agendă a fost legată numai de domnul Dragnea. Au fost multe probleme care au apărut public, legate de acțiuni îndreptate împotriva unor oameni care s-au dovedit a fi nevinovați.” - a spus Dăncilă.

Citește și
cristian danilet
Dănileț cere anularea modificărilor aduse codurilor penale: ”Un infractor a pus şi schimbat guverne”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ea a ai adăugat faptul că, deși ar trebui să existe o dezbatere publică despre sistemul de justiție din România, PSD a dus discuția pe marginea acestui subiect prea departe, probabil.

”Cred că politicienii nu ar trebui să intervină în sistemul de justiție”, mai spune ea.

Luni, premierul Viorica Dăncilă pleacă într-o vizită oficială la Bruxelles, unde va discuta cu liderii europeni.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Şerban Nicolae: Niciuna dintre modificările făcute nu l-a protejat pe Dragnea
Şerban Nicolae: Niciuna dintre modificările făcute nu l-a protejat pe Dragnea

Liderul grupului PSD din Senat, Şerban Nicolae, consideră că niciuna dintre modificările legislative făcute în ultimii doi ani în Parlament sau de Guvern nu l-a protejat pe Liviu Dragnea de dosarele aflate pe rol.

Dănileț cere anularea modificărilor aduse codurilor penale: ”Un infractor a pus şi schimbat guverne”
Dănileț cere anularea modificărilor aduse codurilor penale: ”Un infractor a pus şi schimbat guverne”

Judecătorul Cristi Dănileţ propune renunţarea la toate modificările aduse codurilor penale şi legilor justiţiei, susținând că "un infractor" a fost lăsat să conducă țara în ultimii ani.

Dragnea, despre Corina Crețu: ”Nu poți să fii decât mincinoasă”
Dragnea, despre Corina Crețu: ”Nu poți să fii decât mincinoasă”

Dranea a afirmat că dacă votul a fost unanim în Colegiul comisarilor pe marginea unei scrisori a Comisiei Europene de avertizare a României privind modificările la legile justiţiei, atunci şi comisarul european Corina Creţu a votat împotriva ţării sale.

Dragnea, ironizat la o televiziune germană. „Vampirul” care ia banii orfanilor. VIDEO
Dragnea, ironizat la o televiziune germană. „Vampirul” care ia banii orfanilor. VIDEO

Șeful PSD și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a fost ironizat în cadrul unei emisiuni de satiră politică de pe postul public de televiziune din Germania.

Opoziția, după modificarea Codurilor penale: ”Dragnea își schimbă cursul dosarului penal”
Opoziția, după modificarea Codurilor penale: ”Dragnea își schimbă cursul dosarului penal”

Deputatul USR Stelian Ion a declarat, marţi, că modificările la Codul penal adoptate în Comisia parlamentară specială privind legile Justiţiei schimbă cursul dosarului penal pe care îl are liderul PSD Liviu Dragnea la ÎCCJ.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.