Klaus Iohannis participă la Summitul liderilor mondiali din cadrul Conferinţei privind Schimbările Climatice

Klaus Iohannis
Agerpres

Preşedintele Klaus Iohannis participă, în perioada 1-2 noiembrie, la Summitul liderilor mondiali care va avea loc în cadrul Conferinţei Părţilor Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP26), la Glasgow.

Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul reuniunii, preşedintele Klaus Iohannis va susţine Declaraţia Naţională, în care va transmite poziţia României, cu accent pe demersurile pe care le face ţara noastră pentru a limita efectele schimbărilor climatice.

"Declaraţia Preşedintelui României va reflecta astfel abordarea integrată pe care ţara noastră o propune în procesul de combatere a schimbărilor climatice, cu soluţii bazate pe natură în procesul de captare a carbonului, tehnologii verzi care să reducă emisiile din sectorul energetic şi industrial, schimbarea comportamentului cetăţenilor prin conştientizarea şi educarea cu privire la problematica schimbărilor climatice", se arată în comunicat.

Totodată, preşedintele Klaus Iohannis va participa la evenimente în format multilateral şi bilateral pe tema soluţiilor bazate pe natură la problema schimbărilor climatice şi reducerea emisiilor din sistemul energetic.

"Schimbările climatice constituie una dintre cele mai mari provocări la adresa omenirii, în contextul în care traversăm o perioadă de urgenţă climatică. Efectele schimbărilor climatice nu cunosc graniţe naţionale, iar cetăţenii sunt din ce în ce mai expuşi la acestea. Preşedintele Klaus Iohannis este decis să se implice activ, alături de alţi lideri mondiali, organizaţii internaţionale, mediul instituţional, asociativ şi de business pentru a sprijini efortul global de combatere a schimbărilor climatice", susţine sursa citată.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Reuniunea COP26, care se desfăşoară în perioada 31 octombrie - 12 noiembrie, are un rol esenţial în îmbunătăţirea implementării Acordului de la Paris şi limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius. În acest sens, este de dorit un angajament global pentru zero emisii nete până în 2050, precum şi pentru asumarea unor reduceri mari până în 2030. În acelaşi timp, se aşteaptă ca statele dezvoltate să extindă substanţial finanţarea climatică pentru statele în curs de dezvoltare pentru a le sprijini eforturile de atenuare şi adaptare la schimbările climatice. Cooperarea mai accentuată în domeniul cercetării şi inovării este esenţială în dezvoltarea de noi tehnologii verzi.

De asemenea, soluţiile bazate pe natură, precum împăduririle, joacă un rol important în combaterea schimbărilor climatice.

România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, se angajează să contribuie la eforturile Uniunii de a reduce cu cel puţin 55% emisiile de gaze cu efect de seră până în 2030 (comparativ cu nivelul din 1990) şi de a atinge neutralitatea climatică până în 2050. România susţine la COP26 eforturile pentru finalizarea regulilor de operaţionalizare a Acordului de la Paris şi rămâne angajată în ceea ce priveşte implementarea acestuia.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Arnold Schwarzenegger, furios pe politicile climatice ale liderilor mondiali: „Sunt mincinoși, sunt proști”
Arnold Schwarzenegger, furios pe politicile climatice ale liderilor mondiali: „Sunt mincinoși, sunt proști”

Arnold Schwarzenegger a declarat că liderii care susţin că lupta împotriva schimbărilor climatice dăunează economiei sunt "proşti sau mincinoşi".

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.