Majorarea cu 50% a impozitelor pentru clădiri a primit undă verde. Aleșii locali se plâng că nu vor mai fi votați

×
Codul embed a fost copiat

Majorarea cu 50% a impozitelor pentru clădiri a primit undă verde de la senatorii din comisia de buget. Ideea a fost a liderilor politici doar că aleşii locali se opun.

Deşi au admis că au nevoie de mai mulţi bani primării s-au plâns că nu pot să le mărească impozitele celor de la care le cer voturi. Şeful PSD Marcel Ciolacu caută acum o variantă astfel încât impozitele locale să fie majorate printr-o decizie de la Bucureşti. Formula de impozitare ar putea fi modificată în Camera Deputaţilor, și ar putea conține praguri, de majorare.

Senatorii din comisia de buget au menţinut în textul adoptat cotele de impozitare pentru clădirile rezidenţiale, dar au majorat cu 50% valoarea impozabilă a blocurilor, caselor sau anexelor.

Laszlo Attila, UDMR: „Măririle la care vom asista vor fi în acele localităţi în care nu sunt alegeri. Sunt localităţi în care nu s-a majorat de 10 ani. Probleme vor fi la localităţile mici, unde pondera acestor venituri e mare”.

Automat, procentul care se aplică unei valori impozabile cu 50% va duce la o majorare similară a sumei de plată. De pildă, pentru un apartament cu două camere din Capitală cu o suprafaţă de aproximativ 50 de mp impozitul va fi de 300 de lei în loc de 200. Iar pentru o casă dintr-o localitate cu mai puţin de 100 de mii de locuitori proprietarii vor da de asemenea cu 50% mai mult.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dumitru Buzatu, preşedinte CJ Vaslui: „Consiliile locale sunt foarte reţinute cu majorarea taxelor pentru că toţi au ca sursă a funcţiei lor alegerea şi din punctul ăsta de vedere sunt destul de atenţi”.

Paul Stănescu, secretar general PSD: „Nu vor plăti, vor plăti cei bogaţi, nu cei săraci. Cei săraci au o locuinţă şi nu vor plăti. Probabil pentru cei care au o singură locuinţă şi e într-o anumită zonă, 50% e foarte puţin. Mă gândesc, nu ştiu, nu am făcut calculul”.

Marcel Ciolacu, preşedinte PSD: “Haideți să nu facem un carcalete. Mărirea taxelor locale sub nicio formă nu ajută bugetul de stat de unde se dau măriri de salarii sau pensii. Sunt două lucruri total diferite. Au o altă formulă şi viziune primarii de municipiu, iar AMR va face o propunere".

Mai exact politicienii s-au înțeles cu primarii ca, deşi proiectul va fi adoptat de plenul senatului, să fie apoi modificat la camera deputaţilor. Iar prin noua formulă de calcul să fie majorate diferenţiat impozitele.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”

O rupere a coaliției PSD-PNL ar fi o greșeală, crede președintele liberal Nicolae Ciucă în contextul alegerilor care se apropie, și ar determina o guvernare care să nu mai fie stabilă.

Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”
Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”

Mircea Geoană crede că sondajele de opinie arată „nevoia de o schimbare mai profundă în România". Secretarul general adjunct al NATO a ținut astfel să-i dea replica premierului Marcel Ciolacu, după o declarație a acestuia.

Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”
Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Botoşani, că este "tot mai aproape de a lua o decizie" cu privire la revenirea sa în politica românească şi la o eventuală candidatură la Preşedinţia României.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.