Un director al ONU susține că 2% din averea lui Elon Musk ar putea rezolva foametea la nivel mondial

Elon Musk
Getty

Un grup mic de persoane ultrabogate ar putea ajuta la rezolvarea foametei globale cu doar o fracție din averea lor netă, potrivit directorului Programului Alimentar Mondial al Națiunilor Unite, David Beasley.

Miliardarii trebuie „să acţioneze acum, o singură dată”, a spus David Beasley, a afirmat, într-un interviu acordat CNN, făcând referire în special la cei mai bogați doi oameni din lume, Jeff Bezos și Elon Musk.

„6 miliarde de dolari pentru a-i ajuta pe cei 42 de milioane de oameni care literalmente vor muri dacă nu ajungem la ei. Nu este complicat”, a adăugat oficialul ONU.

Directorul executiv al Tesla, Elon Musk, are o avere netă de aproape 289 de miliarde de dolari, potrivit Bloomberg, ceea ce înseamnă că Beasley cere o donație de doar 2% din averea miliardarului.

Averea netă a miliardarilor americani aproape s-a dublat de la începutul pandemiei, ajungând la 5,04 trilioane de dolari în octombrie, potrivit grupurilor progresiste Institute for Policy Studies și Americans for Tax Fairness.

Citește și
Miliardarul Elon Musk și cântăreața Grimes s-au despărțit după trei ani de relație
Miliardarul Elon Musk și cântăreața Grimes s-au despărțit după trei ani de relație
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

O „furtună perfectă”, formată din mai multe crize, precum schimbările climatice și pandemia de COVID-19, a adus multe naţiuni în punctul în care „bat la ușa foametei”, a spus Beasley.

Jumătate din populația Afganistanului - 22,8 milioane de oameni - se confruntă cu o problemă acută a foametei, potrivit unui raport al Programului Alimentar Mondial al Națiunilor Unite publicat luni.

Șomajul fără precedent și o criză de lichidități înseamnă că țara se apropie de o criză umanitară majoră, iar 3,2 milioane de copii sub vârsta de cinci ani suferă de foame, concluzionează raportul.

Nici în Etiopia, de exemplu, situația nu arată bine. Raportul ONU estimează că 5,2 milioane de oameni din regiunea Tigray au nevoie urgentă de hrană.

Organizațiile umanitare s-au luptat să aducă provizii pentru cei care au nevoie, însă criza s-a agravat.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Elon Musk l-a ironizat pe Jeff Bezos după ce şi-a consolidat statutul de cel mai bogat pământean
Elon Musk l-a ironizat pe Jeff Bezos după ce şi-a consolidat statutul de cel mai bogat pământean

Elon Musk, fondatorul Tesla şi SpaceX, şi-a consolidat statutul de cel mai bogat pământean, după ce diferenţa dintre el şi următorul clasat în topul Bloomberg s-a mărit la 30 de miliarde de dolari.

Miliardarul Elon Musk și cântăreața Grimes s-au despărțit după trei ani de relație
Miliardarul Elon Musk și cântăreața Grimes s-au despărțit după trei ani de relație

Elon Musk s-a despărțit de iubita sa, cântăreața "Grimes", pe numele său adevărat - Claire Boucher. Relația lor a durat trei ani.

Elon Musk a anunțat că Tesla va construi un robot umanoid. Ce îi îngrijorează pe oameni
Elon Musk a anunțat că Tesla va construi un robot umanoid. Ce îi îngrijorează pe oameni

Elon Musk a anunțat, joi, că Tesla va construi un robot umoanoid ce va purta denumirea de Tesla Bot. Un prototip al acestuia urmează să fie prezentat anul viitor.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.