Temutul criminal „The Serpent” a fost eliberat din închisoare. Charles Sobhraj s-a întors în Franța. GALERIE FOTO

the serpent
AFP

Criminalul în serie cunoscut drept „The Serpent”, după care a fost făcut și un serial, a fost eliberat din închisoarea din Nepal și s-a întors în Franța.

Charles Sobhraj a fost eliberat din închisoarea din Nepal după 20 de ani petrecuți în spatele gratiilor pentru uciderea a doi turiști în Kathmandu, în 1975.

În ciuda legăturilor cu alte cel puțin 20 de crime, lui „The Serpent” i s-a cerut să se întoarcă în Franța în cel mult 15 zile de la eliberare.

Ucigașul a fost fotografiat în avion, în timp ce se îndrepta spre Franța, înconjurat de pasageri.

Sobhraj insistă că este nevinovat pentru decesele celor doi turiști.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Când am venit în închisoare, nu am făcut nimic. Sunt nevinovat în acele cazuri, ok? Așa că nu am de ce să mă simt prost pentru asta, sau bine. Sunt nevinovat. Cazul a fost construit pe documente false. Judecătorul, fără să cheme vreun martor...sau fără a-l înștiința pe cel acuzat că trebuie să prezinte un argument, a dat verdictul. Mă simt bine...Am multe de făcut. Am mulți oameni de dat în judecată. Inclusv statul Nepal”, a spus el.

Curtea Supremă a ordonat ca Sobhraj, care era condamnat la închisoare pe viață, să fie eliberat din cauza sănătății precare, a comportamentului decent și pentru că și-a ispășit mare parte din pedeapsă.

„Să-l ținem în continuare în închisoare nu se aliniează cu drepturile umane ale prizonierilor. Dacă nu este un alt proces în curs împotriva lui care să îș țină închis, curtea ordonă eliberarea lui începând de astăzi și întoarcerea în țara lui în următoarele 15 zile”, a spus curtea.

Sobrhaj are legături cu decesele a 24 de persoane, în principal turiști, între anii 1970 și 1980.

El susține că a omorât cel puțin 20 de tineri din Occident care călătoreau în Asia, punându-le droguri în mâncare sau băutură.

Însă a fost găsit vinovat pentru prima dată după decesele a doi turiști, în 2004: Connie Jo Bronzich, din America, și prietenul ei Laurent Carriere, din Canada.

El a mai petrecut 20 de ani de închisoare în New Delhi, fiind suspect de furt, însă a fost deportat fără acuzații în Franța, în 1997.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.