Paradox în SUA. În timp ce mulți oameni și-au pierdut slujbele, unele companii au profituri uriașe

×
Codul embed a fost copiat

Un ochi râde, altul plânge în economia de peste Ocean. ​Pentru foarte mulți oameni, ultimele cinci luni au fost teribil de dificile. O bună parte și-au pierdut slujbele ori li s-au redus dramatic veniturile.

Lucrurile nu stau însă la fel pentru super-giganții din tehnologie ori comerțul online. Amazon a înregistrat cel mai mare profit din istoria companiei, acţiunile retailerului crescând cu 40% în 2020.

Iar Apple și-a dublat valoarea de piață în mai puțin de cinci luni, fără măcar să fi lansat vreun produs revoluționar în acest timp.

Statele Unite se confruntă cu o realitate economică paradoxală. Pe Wall Street, câștiguri și euforie, pentru oamenii obișnuiți, însă, disperare și degringoladă.

Eddie Travers, proprietar: „Pentru noi e un mare stres.”

Citește și
sua
SUA, prima economie mondială, intră oficial în recesiune
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Lucie Joseph, fostă angajată: „Situația nu se îmbunătățește, ci dimpotrivă, e tot mai rău.”

Deconectarea dintre cele două lumi este completă. În timp ce pe burse economia și-a revenit pe de-a-ntregul, rata șomajului se încăpățânează să rămână la nivelul de 10%.

John Friedman, profesor: „Wall Street reflectă profiturile firmelor care au o traiectorie diferită față de viața angajaților obișnuiți. Nu e nicio îndoială că recesiunea asta mărește inegalitățile din țară.”

Trezoreria a ajutat corporațiile și piețele injectând trilioane de dolari în sistemul financiar, păstrând în același timp dobânzile scăzute. Pe de altă parte, peste 100.000 de afaceri mici s-au închis, luând cu ele milioane de slujbe.

O tavernă e situată nu departe de faimoasa Bursă din New York. Patronul spune că veniturile i-au scăzut cu 80% de când cu pandemia, în pofida ajutorului economic federal .

Eddie Travers, proprietar: „Firește că e foarte frustrant să vedem că pe piețele bursiere lucrurile merg de minune. Cu totul altfel arată situația pentru noi, familiile și afacerile noastre.”

La fel ca alte milioane de americani, angajații tavernei nu au posibilitatea de a munci de acasă, de care se bucură, în schimb, compatrioții lor bine plătiți.

Eddie Travers, proprietar: „Vindem experiența de a ieși la restaurant și nu o putem împacheta și lua cu noi în mașină să ne încercăm norocul altundeva.”

Această simplă diferență a încetinit dramatic redresarea pe piața locurilor de muncă slab remunerate.

John Friedman, profesor: „Pe piața muncii cu salarii mari s-a revenit deja la nivelul angajărilor din februarie-martie. Pentru angajații cu salarii mici și medii, redresarea e doar pe jumătate.”

Lucia și-a pierdut slujba de casieră la o benzinărie din Florida în iunie, după ce s-a vindecat de COVID-19. Câștiga 13 dolari pe oră. Acum, abia o scoate la capăt cu alocația de șomaj și face nopți albe de grija băiatului ei de 10 ani.

Lucie Joseph, fostă angajată: „Cum să spui că economia își revine, când peste tot vezi numai afaceri închise? Nu ăsta e adevărul! Adevărul e că toți suferim. Eu una sufăr.”

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cîţu: România va avea o contracţie a economiei mai mică decât estimările agenţiilor de rating
Cîţu: România va avea o contracţie a economiei mai mică decât estimările agenţiilor de rating

România va evita recesiunea tehnică şi va avea o contracţie a economiei mai mică decât estimările publice făcute de agenţiile de rating, datorită răspunsului prompt şi eficient al politicilor economice, susţine ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

SUA, prima economie mondială, intră oficial în recesiune
SUA, prima economie mondială, intră oficial în recesiune

SUA intră oficial în recesiune, după contractarea PIB-ului cu 32,9% al doilea trimestru consecutiv.

Raport OECD: Criza Covid-19 a declanşat cea mai gravă recesiune la nivel mondial
Raport OECD: Criza Covid-19 a declanşat cea mai gravă recesiune la nivel mondial

Criza Covid-19 a declanşat cea mai gravă recesiune la nivel mondial, în aproape un secol. Şi impactul asupra țărilor lumii va continua, chiar dacă nu va urma şi un al doilea val semnificativ, al pandemiei.

Efectele pandemiei de COVID-19. SUA au intrat în recesiune, după 10 ani de creștere economică
Efectele pandemiei de COVID-19. SUA au intrat în recesiune, după 10 ani de creștere economică

Statele Unite ale Americii au intrat în recesiune în februarie, după 128 de luni de expansiune, au indicat experţii de la National Bureau of Economic Research.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.