Serghei Şoigu: Dacă NATO va oferi avioane şi sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei, vom răspunde în consecinţă

Putin - Șoigu
Kommersant

Capacitatea militară a Ucrainei a fost avariată grav, a declarat marţi ministrul apărării rus Serghei Şoigu, care a reafirmat că principalele obiective ale primei faze a ''operaţiunii militare speciale'' ruse au fost atinse, transmite Reuters.

Într-o întâlnire televizată, Şoigu a spus că Rusia va răspunde pe măsură dacă NATO îi va furniza Ucrainei avioane şi sisteme de apărare aeriană.

"Suntem atenţi la declaraţiile liderilor ţărilor din NATO cu privire la intenţia de a oferi avioane şi sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. În cazul în care vor face acest lucru, vom răspunde în consecinţă", a transmis Şoigu, citat de EFE.

Ministrul rus a afirmat din nou că furnizarea de arme letale Ucrainei de către Occident este "iresponsabilă". "Înarmarea incontrolabilă a populaţiei şi a mercenarilor exacerbează situaţia şi în cele din urmă poate crea o ameninţare chiar pentru europeni", susţine el.

Şoigu a anunţat că, în ultimele două săptămâni, Rusia a ucis "în campania militară din Ucraina circa 600 de mercenari străini şi peste 500 au părăsit ţara". Ministrul rus, care a lăudat "marele profesionism, curaj şi dezinteres" al militarilor ruşi în Ucraina, a reiterat că "s-au încheiat obiectivele principale ale primei etape a operaţiunii militare speciale" din Ucraina. "Acest lucru ne permite să ne concentrăm atenţia şi principalele eforturi în vederea obţinerii obiectivului principal: eliberarea Donbasului", a insistat Şoigu, potrivit Agerpres.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ministrul rus a reiterat că Rusia "a obţinut supremaţia aeriană. Forţele aeriene şi sistemele de apărare antiaeriană au fost practic distruse". Şoigu a spus că, din cele 152 de avioane cu care erau dotate forţele armate ucrainene înainte de începerea războiului, 123 au fost distruse, din cele 149 de elicoptere, 77 au fost distruse, şi din cele 180 de sisteme de apărare antiaeriană cu rază lungă şi medie de acţiune, 152 au fost anihilate.

Totodată, Şoigu a susţinut din nou că "forţele navale ale ţării (Ucrainei) au încetat să mai existe" şi că "toate formaţiunile forţelor de asalt terestre şi aeropurtate au suferit pagube importante".

În fine, Şoigu a mai spus că noii recruţi care se vor fi încorporaţi pentru a efectua serviciul militar obligatoriu în această primăvară nu vor fi trimişi în zone de conflict. "Vă rog să reţineţi faptul că recruţii nu vor fi trimişi în niciun punct fierbinte", a insistat el.

Recrutările pentru serviciul militar obligatoriu pentru toţi bărbaţii care au împlinit 18 ani încep la 1 aprilie în Rusia şi se încheie la 15 iulie, iar primii recruţi înscrişi în mai vor participa la un antrenament profesionist care va dura între trei şi cinci luni, a spus Şoigu. Totodată, toţi militarii recrutaţi primăvara trecută vor fi trimişi acasă odată ce-şi vor fi încheiat pregătirea militară, a mai adăugat el, precizând că în acest an 134.000 de ruşi vor trebui să efectueze serviciul militar obligatoriu, "mai puţini ca în 2021".

Totodată, Ministerul Apărării de la Moscova a anunţat că Rusia îşi va continua ostilităţile împotriva Ucrainei, în pofida tratativelor de pace începute marţi la Istanbul.

''Forţele armate ruse continuă operaţiunea militară specială'', a spus purtătorul de cuvânt Igor Konaşenkov, potrivit dpa, care citează Interfax. Konaşenkov a adăugat că loviturile aeriene ruse au distrus 68 de obiective militare ucrainene începând de luni, printre care două depozite de muniţii, trei drone şi trei depozite de combustibil.

De asemenea, Ministerul Apărării rus a confirmat un atac cu rachetă asupra unui depozit de combustibil în regiunea Rivne, din nord-vestul Ucrainei. Combustibilul era destinat unor echipamente militare ucrainene desfăşurate în suburbiile Kievului.

Pe de altă parte, Ministerul de Externe rus a acuzat marţi SUA de efectuarea zilnică a unor ample operaţiuni cibernetice contra instituţiilor de stat ruse şi a promis că îi va găsi pe cei responsabili pentru ''agresiunea cibernetică''.

''Nu ar trebui să existe niciun dubiu asupra faptului că agresiunea cibernetică declanşată contra Rusiei va conduce la consecinţe grave pentru instigatorii şi autorii ei'', a subliniat diplomaţia rusă într-un comunicat.

Rusia îşi numeşte agresiunea lansată pe 24 februarie împotriva Ucrainei drept ''operaţiune militară specială pentru denazificarea şi demilitarizarea'' ţării vecine.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.