România a primit 3 miliarde € din partea CE, prin intermediul instrumentului SURE

euro
Getty

Comisia Europeană a plătit marţi a treia tranşă, în valoare de 8,5 miliarde de euro, din împrumutul acordat în cadrul instrumentului SURE, către cinci state membre, se arată într-un comunicat al Executivul comunitar.

România a primit trei miliarde de euro, Belgia - două miliarde de euro, Ungaria - 200 de milioane de euro, Portugalia - trei miliarde de euro iar Slovacia - 300 de milioane de euro, transmite Agerpres.

Acest sprijin, sub formă de împrumuturi acordate în condiţii avantajoase, le va permite respectivelor state membre să facă faţă creşterilor bruşte ale cheltuielilor publice efectuate în vederea menţinerii locurilor de muncă. Mai exact, sprijinul financiar menţionat anterior va contribui la acoperirea costurilor legate direct de finanţarea sistemelor naţionale de şomaj tehnic şi a altor măsuri similare instituite ca răspuns la pandemia de COVID-19 şi destinate inclusiv lucrătorilor independenţi.

Cu sprijinul financiar acordat marţi, 15 state membre au primit aproximativ 40 de miliarde de euro în cadrul instrumentului SURE al UE în perioada cuprinsă între sfârşitul lunii octombrie şi sfârşitul lunii noiembrie.

Odată ce se vor aloca toate sumele în cadrul SURE, Belgia va primi 7,8 miliarde de euro, Ungaria - 504 milioane de euro, Portugalia - 5,9 miliarde de euro, România - 4,1 miliarde de euro, iar Slovacia - 631 milioane de euro.

Citește și
Activitatea economică în zona euro a revenit pe creștere. A depășit așteptările specialiștilor
OCDE: Economia mondială va reveni spectaculos la anul, însă nu în mod egal pentru toți
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cum funcționează instrumentul SURE

 

Sprijinul financiar acordat marţi este o consecinţă a celei de a treia emisiuni de obligaţiuni cu impact social în cadrul instrumentului UE SURE, care a fost supralicitată de peste 13 ori mai mult. Acest lucru s-a reflectat în preţuri avantajoase, ceea ce înseamnă că statele membre vor primi sub formă de împrumuturi mai mult decât vor trebui să ramburseze.

Instrumentul SURE poate furniza sprijin financiar în valoare de până la 100 de miliarde de euro tuturor statelor membre. Până în prezent, Comisia a propus acordarea unui sprijin financiar în valoare de 90,3 miliarde de euro pentru 18 state membre. Viitoarele tranşe ale sprijinului vor fi acordate în cursul următoarelor luni, odată încheiate respectivele emisiuni de obligaţiuni.

Caracteristicile împrumutului acordat României sunt următoarele:

- perioada de tragere a sumelor împrumutului este de 18 luni de la data intrării în vigoare a Deciziei Consiliului Uniunii Europene (respectiv până la sfârşitul lunii martie 2022);

- împrumutul poate fi disponibilizat în maximum 8 tranşe;

- valoarea tranşelor şi calendarul de disponibilizare vor fi stabilite de Comisie, prin consultare cu statul membru; maturitatea medie a împrumutului este de 15 ani;

- împrumutul va fi acordat în aceiaşi termeni financiari în care Comisia s-a împrumutat de pe piaţă pentru disponibilizarea acestuia, la care se adaugă eventuale costuri/cheltuieli efectuate de Comisie pentru contractarea respectivei finanţări.

"Prioritatea noastră este de a salva atât vieţi omeneşti, cât şi mijloacele de subzistenţă ale acestora. UE mobilizează 100 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi acordate ţărilor din UE pentru a finanţa sistemele de şomaj tehnic. Le vom oferi astfel sprijin întreprinderilor , ajutându-le să îşi menţină angajaţii. Marţi, alte cinci state membre primesc finanţare prin SURE, 15 state membre beneficiind deja de o astfel de finanţare. În curând şi mai multe state vor putea beneficia de această oportunitate", a declarat preşedintele CE, Ursula von der Leyen.

La rândul său, Paolo Gentiloni, comisarul pentru economie, a afirmat: "După cea de a treia emisiune a obligaţiunilor cu impact social SURE săptămâna trecută, care s-a bucurat de un mare succes, distribuim astăzi încă 8,5 miliarde de euro pentru a ajuta lucrătorii şi întreprinderile din cinci state membre. Impactul social al crizei COVID-VID ar fi fost cu mult mai grav în absenţa unor plase de siguranţă puternice ale ţărilor europene, în special a programelor de şomaj tehnic. Sunt mândru că, prin SURE, Comisia Europeană sprijină în mod activ aceste sisteme şi măsuri similare pentru lucrătorii care desfăşoară o activitate independentă, ajutând milioane de cetăţeni să depăşească această perioadă dificilă".

Obligaţiunile emise de UE în cadrul SURE beneficiază de eticheta "obligaţiuni cu impact social". Cadrul menţionat le oferă investitorilor în aceste obligaţiuni certitudinea că fondurile mobilizate vor servi unui obiectiv cu adevărat social.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Județele care au înregistrat cele mai multe cazuri noi de COVID-19. Unde este cea mai mare incidență
Județele care au înregistrat cele mai multe cazuri noi de COVID-19. Unde este cea mai mare incidență

Judeţul Constanţa se situează în continuare la o rată de infectare de peste 7 la mia de locuitori în ultimele două săptămâni.

OCDE: Economia mondială va reveni spectaculos la anul, însă nu în mod egal pentru toți
OCDE: Economia mondială va reveni spectaculos la anul, însă nu în mod egal pentru toți

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) este de părere că economia mondială va reveni spectaculos la anul, ajutată de lansarea vaccinurilor și de sprijinul dat de guverne.

Medicii rezidenți luptă în linia întâi alături de colegii cu experiență. Povestea a trei tineri doctori
Medicii rezidenți luptă în linia întâi alături de colegii cu experiență. Povestea a trei tineri doctori

Medicii rezidenți sunt în linia întâi a lupte cu boala anului 2020, coronavirusul. Uneori vin primii și pleacă printre ultimii de la spital, fac gărzi în weekend și sunt oriunde e nevoie de ei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.