Persecuțiile Chinei asupra uigurilor: UE a propus trimiterea de "observatori independenţi" în provincia Xinjiang

Protest față de persecuțiile asupra Uigurilor

UE a propus luni Chinei trimiterea de "observatori independenţi" în provincia Xinjiang, unde Beijingul este acuzat că a orchestrat o persecuţie de amploare a minorităţii musulmane uigure, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

"Reiterăm preocupările noastre privind tratamentul Chinei pentru minorităţile din Xinjiang şi Tibet, precum şi privind soarta rezervată apărătorilor drepturilor omului şi jurnaliştilor", a declarat Michel presei la finalul unei videoconferinţe cu preşedintele chinez Xi Jinping.

"Am cerut accesul unor observatori independenţi în Xinjiang", a adăugat el. "Chestiunea drepturilor omului trebuie să facă obiectul unei atenţii foarte meticuloase, iar unul dintre punctele importante de astăzi este propunerea de a efectua vizite" în regiunile în cauză, a explicat el.

Uigurii, musulmani şi turcofoni, reprezintă principalul grup etnic din Xinjiang, o imensă regiune din vestul Chinei care are frontiere comune cu Afganistan şi Pakistan.

SUA, ca şi alte ţări occidentale şi numeroase organizaţii internaţionale, acuză Beijingul că îi persecută pe uiguri la scară mare şi că a internat peste un milion de musulmani din Xinjiang în lagăre de reeducare.

Citește și
Proteste Hong Kong - 6
Violențe în Hong Kong, după o manifestaţie în sprijinul uigurilor din China
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

China neagă acest număr şi spune că este vorba despre centre de formare profesională, menite să ajute populaţia să găsească slujbe pentru a se îndepărta de tentaţia extremismului islamist. Pe lângă aceste detenţii de amploare, Beijingul este acuzat şi de sterilizări forţate în regiune.

UE, care consideră măsurile luate în Xinjiang "disproporţionate" în raport cu presupusele obiective ale luptei împotriva terorismului, a cerut şi în trecut trimiterea de observatori, însă fără efect.

La sfârşitul lui iulie, ministrul de externe Jean-Yves Le Drian a propus ca o "misiune internaţională formată din observatori independenţi", sub conducerea Înaltului comisar ONU pentru drepturile omului, fosta preşedintă chiliană Michelle Bachelet, să se deplaseze la Xinjiang pentru a efectua o anchetă.

SUA a adoptat deja sancţiuni ţintite împotriva liderilor politici şi a companiilor implicate în Xinjiang.

În cadrul videoconferinţei de luni, la care au participat şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi cancelarul german Angela Merkel, europenii şi-au reiterat preocupările privind situaţia Hong Kong.

Aplicarea de către Beijing a unei noi legi de securitate reprezintă, potrivit liderilor UE, un atac împotriva libertăţilor acestui teritoriu semiautonom. Cei 27 au decis deja să limiteze exporturile de echipamente utilizabile pentru supraveghere şi reprimare în Hong Kong.

Această lege "continuă să alimenteze îngrijorări serioase (...) Vocile democratice din Hong Kong trebuie să fie auzite, drepturile lor protejate şi autonomia menţinută", a subliniat Charles Michel.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Americanii au confiscat 13 tone de peruci din păr uman produse în China de uigurii din lagărele de concentrare
Americanii au confiscat 13 tone de peruci din păr uman produse în China de uigurii din lagărele de concentrare

Ofițerii vamali și de la protecția frontierei din SUA au reținut un transport de aproape 13 tone de peruci și alte produse fabricate din păr uman suspectate a fi realizate prin muncă forțată a uigurilor din Xinjiang, China.

Violențe în Hong Kong, după o manifestaţie în sprijinul uigurilor din China
Violențe în Hong Kong, după o manifestaţie în sprijinul uigurilor din China

Poliţia din Hong Kong a folosit gaze lacrimogene duminică pentru a dispersa mulţimea adunată în centrul cartierului financiar al oraşului, după ce un marş paşnic în sprijinul etnicilor uiguri din China a degenerat într-un haos, relatează Reuters.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.