Oficiali ucraineni: Opt rachete Kalibr au fost lansate de Rusia de pe o navă din Marea Neagră

racheta kalibr
Profimedia

Oficialii ucraineni au declarat, joi, că apărarea antiaeriană din sudul ţării a doborât opt rachete Kalibr lansate de pe o navă rusă din Marea Neagră.

Alte rachete au lovit nordul şi vestul Ucrainei, precum şi regiunile centrale Dnipropetrovsk şi Kirovograd, relatează The Guardian, citată de News.ro.

Rusia a lansat din nou în primele ore ale dimineţii un val de rachete asupra Ucrainei.

Una dintre ele a lovit un sit industrial din oraşul Liov din vestul ţării, provocând un incendiu care a fost adus sub control.

Infrastructura critică a fost avariată de loviturile ruseşti asupra regiunii Liov din vestul Ucrainei”, a anunţat pe Telegram şeful administraţiei regionale, Maksim Koziţki, adăugând că nu au existat victime.

Citește și
vladimir putin, vladimir solovyov
„Majoreta lui Putin” a izbucnit după ce fiul său este acuzat că a fugit de războiul din Ucraina | FOTO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În timpul alertei aeriene, un obiect de infrastructură critică a fost lovit în regiunea Liov. Nu există victime. Incendiul a fost stins. Detalii mai târziu. Păstraţi-vă calmul. Nu ignoraţi sirenele”, a scris el.

Sirenele de raid aerian au sunat în mai multe oraşe şi localităţi din Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cât a costat, până acum, războiul lui Putin. Economia Ucrainei vs. economia Rusiei, la un an de la invazia rușilor
Cât a costat, până acum, războiul lui Putin. Economia Ucrainei vs. economia Rusiei, la un an de la invazia rușilor

Întreaga omenire este victimă colaterală a războiului pornit de Vladimir Putin, iar dezastrul economic îl trăiește fiecare dintre noi, în condițiile în care Ucraina și Rusia sunt strâns legate de mersul economiei globale.  

„Majoreta lui Putin” a izbucnit după ce fiul său este acuzat că a fugit de războiul din Ucraina | FOTO
„Majoreta lui Putin” a izbucnit după ce fiul său este acuzat că a fugit de războiul din Ucraina | FOTO

Unul dintre cei mai înflăcărați suporteri ai lui Vladimir Putin și, totodată, poate cel mai important om televiziune din Rusia a luat foc, în direct, după ce patriotismul propriului său fiu a fost pus sub semnul întrebării.

Război în Ucraina. Rusia își concentrează forța maximă pentru a captura Bahmut înainte de 24 februarie
Război în Ucraina. Rusia își concentrează forța maximă pentru a captura Bahmut înainte de 24 februarie

Ucraina anunță că a reperat șase baloane rusești care se mișcau deasupra Kievului sub influența vântului. 5 au fost doborâte. Administrația militară a precizat că e posibil că baloanele să fi avut echipamente de recunoaștere.

Pedeapsa pe care a primit-o o jurnalistă din Rusia care a relatat despre atacul asupra teatrului din Mariupol
Pedeapsa pe care a primit-o o jurnalistă din Rusia care a relatat despre atacul asupra teatrului din Mariupol

Jurnalista rusă Maria Ponomarenko a fost condamnată miercuri la şase ani de închisoare pentru o postare pe Telegram despre care instanţa a spus că a răspândit "informaţii false" şi în care relata despre atacul rusesc asupra teatrului din Mariupol.

Dezertorii ruși întorc armele împotriva lui Vladimir Putin: Ce este Legiunea Rusia Liberă
Dezertorii ruși întorc armele împotriva lui Vladimir Putin: Ce este Legiunea Rusia Liberă

Legiunea Rusia Liberă reprezintă o grupare de luptă alcătuită din militari ruși care se opun invadării Ucrainei.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.