O româncă de origine israeliană a câștigat concursul „Miss Supraviețuitoare a Holocaustului”

miss holocaust, israel
Profimedia

Salina Steinfeld, o româncă de origine israeliană, în vârstă de 86 de ani, a câștigat, marți, concursul „Miss Supraviețuitoare a Holocaustului”, organizat în Ierusalim, transmite Reuters.

La ediția din acest an a concursului organizat într-un muzeu din Ierusalim au participat zece concurente, cu vârste cuprinse între 79 și 90 de ani. Evenimentul anual de frumusețe israelian este menit să onoreze femeile care au îndurat ororile genocidului nazist.

Organizatorii concursului, care a fost anulat anul trecut din cauza pandemiei de coronavirus, spun că acesta conferă farmec și respect unui număr din ce în ce mai mic de femei de origine israeliană a căror tinerețe a fost furată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar care au continuat să își construiască o nouă viață în Israel.

După ce am trecut prin ce am trecut în Holocaust, nu am visat niciodată că aș putea ajunge unde sunt, cu o familie mare: doi copii, patru nepoți și doi strănepoți. Și totuși, iată-mă aici, la această vârstă minunată, 87 de ani. Este un lucru dumnezeiesc, este de nedescris”, a declarat concurenta Kuka Palmon, care a supraviețuit unui pogrom în România, țara natală.

Salina Steinfeld a supraviețuit atacurilor naziste din România

Câștigătoarea de marți, Salina Steinfeld, s-a născut, de asemenea, în România, unde a supraviețuit atacurilor naziste. Potrivit organizatorilor concursului, Steinfeld s-a mutat în Israel în 1948, s-a căsătorit și a crescut trei copii. De asemenea, ea are șapte nepoți și 21 de strănepoți. Printre ceilalți concurenți s-a numărat o femeie născută în Iugoslavia, care a supraviețuit lagărului de concentrare de la Rab, în Croația de astăzi.

Citește și
Prof. univ. dr. Alexandru Florian
Sondaj: 72% dintre români consideră că Germania nazistă este principalul responsabil al Holocaustului din România
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Unii comentatori și supraviețuitori sunt îngrijorați că evenimentul depreciază memoria celor 6 milioane de evrei uciși de naziști.

Dana Papo, a cărei bunică, Rivka, a concurat marți, a contestat acest punct de vedere, susținând că participantele „merită ca toată lumea să vadă câtă frumusețe există în aceste femei care au trecut printr-o asemenea oroare”.

Le vom arăta cât de mult le iubim și le apreciem. Mulțumită lor, avem un viitor și avem o țară”, a mai spus aceasta.

Statul Israel a fost înființat în 1948, în urma Holocaustului, ca un refugiu pentru evreii din întreaga lume. Țara găzduiește o populație îmbătrânită de aproximativ 175.000 de persoane care au supraviețuit Holocaustului, când aproximativ 6 milioane de evrei au fost uciși de Germania nazistă și de colaboratorii săi.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Fostă secretară nazistă, fugită de la azil în dimineața procesului. S-a emis mandatul de arestare
Fostă secretară nazistă, fugită de la azil în dimineața procesului. S-a emis mandatul de arestare

O fostă secretară într-un lagăr nazist de concentrare a fugit de la azilul unde era internată, chiar înainte de a fi judecată. Femeia de 96 de ani a fost dată în urmărire, cu un mandat de arestare.

Sondaj: 72% dintre români consideră că Germania nazistă este principalul responsabil al Holocaustului din România
Sondaj: 72% dintre români consideră că Germania nazistă este principalul responsabil al Holocaustului din România

Majoritatea românilor consideră că Germania nazistă este principalul responsabil al Holocaustului din România, potrivit unui sondaj AVANGARDE.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.