O româncă a murit după ce a furat un ceas, în Italia. Cum a fost posibil

O româncă a murit după ce a furat un Rolex, în Italia. Cum a fost posibil
Getty

O tânără din România a murit la scurt timp după ce a furat un Rolex pe o stradă din Vicenza, după ce mașina cu care fugea a avut un accident.

 

Tânăra româncă în vârstă de 29 de ani a murit joi, la ora 12.10, în urma coliziunii dintre două mașini pe strada Monte Asolone din Vicenza, în timp ce șoferul, de asemenea, român, a fost rănit, scrie Leggo.

Femeia a decedat după ce a fost aruncată prin geamul mașinii în urma impactului și a fost apoi strivită de autovehiculul Ford Fiesta în care se afla.

Cei doi români locuiau ilegal în Italia și tocmai jefuiseră un bărbat de 50 de ani.

Citește și
Francesco Cirioni
O prostituată româncă a acceptat 1.000 € pentru 3 zile cu un DJ italian. A urmat un coșmar pentru ea
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Tânăra a coborât din mașină și i-a smuls un ceas Rolex de la mână, după care s-a urcat înapoi și au demarat în trombă.

Aproape imediat însă au intrat într-un Renault Clio, iar mașina în care se aflau cei doi români s-a răsturnat în urma impactului.

Șoferul de pe Renault a fost, de asemenea, rănit și a fost transportat la spital.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Ce a pățit o tânără româncă din Italia după ce și-a anunțat candidatura pentru un loc în consiliul local
Ce a pățit o tânără româncă din Italia după ce și-a anunțat candidatura pentru un loc în consiliul local

O tânără româncă din Italia, Aylin Nica, a fost dur atacată pe rețelele sociale după ce a anunțat că va candida pentru partidul Liga (de extremă dreapta), pentru un loc în consiliul local din Vignola, provincia Modena.

O prostituată româncă a acceptat 1.000 € pentru 3 zile cu un DJ italian. A urmat un coșmar pentru ea
O prostituată româncă a acceptat 1.000 € pentru 3 zile cu un DJ italian. A urmat un coșmar pentru ea

Un cunoscut DJ din Italia a fost arestat luni, după ce a bătut și violat o prostituată româncă, pe care a ținut-o sechestrată în apartamentul său timp de trei zile, scrie Corriere della Serra.

O româncă stabilită în Italia a provocat panică pe străzi, după ce a încercat să se sinucidă. Cum s-a terminat totul
O româncă stabilită în Italia a provocat panică pe străzi, după ce a încercat să se sinucidă. Cum s-a terminat totul

O româncă în vârstă de 43 de ani, stabilită în Italia, a provocat panică pe străzi.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.