Momentul în care un MiG se prăbușește peste mașinile dintr-o parcare. Piloții au reușit să se catapulteze. VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Un avion de vânătoare MiG 23 s-a prăbușit în parcarea unui complex de apartamente, din cauza unor probleme tehnice.

Cei doi piloți au reușit să se catapulteze la timp, imediat ce aeronava a început să dea semne că scapă de sub control.

Câteva secunde mai târziu, aparatul de zbor s-a prăbușit peste câteva mașini, provocând o explozie uriașă. Din fericire, nu era nimeni în autoturisme.

Cei doi piloți au fost recuperați din lacul unde s-au parașutat și au fost duși la spital pentru investigații, dar autoritățile spun că sunt în afara oricărui pericol.

Nu se știe exact ce problemă tehnică a avut avionul, dar anchetatorii au demarat investigații în acest sens.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Oamenii care au astistat la incident spun că au văzut fum ieșind din avion și au observat că au căzut bucăți din aeronavă.

Avionul prăbușit era vechi de zeci de ani. Aeronava MiG-23 a produsă în URSS între 1967 și 1985.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă

Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru aplanarea conflictului din Gaza, promovat acum de Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând mult mai multă muncă.

Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO
Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO

În Istanbul, o clădire de apartamente s-a prăbușit, duminică, provocând moartea unei persoane și rănirea altor opt, au anunțat autoritățile.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.