Lukaşenko s-a răzgândit în câteva ore. În ce condiții se pot organiza noi alegeri în Belarus

Belarus
Getty

Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a anunţat luni că ar putea fi organizate noi alegeri, dar numai după adoptarea unei noi constituții.

Lukaşenko a spus în faţa lucrătorilor de la uzina de automobile din Minsk că va fi de acord cu un nou vot, atât parlamentar cât și prezidențial, dar numai după ce națiunea va adopta o nouă constituție prin referendum, potrivit Russia Today

În urmă cu doar câteva ore de acest anunț, Aleksandr Lukaşenko a transmis că nu vor avea loc noi alegeri prezidenţiale: ''Nu ar trebui niciodată să vă aşteptaţi să fac ceva sub presiune. Nu vor avea loc (noi alegeri)''. 

Lukaşenko a precizat că nu se vor organiza alte alegeri decât dacă acesta este „ucis”.

Într-o înregistrare video din Lituania, ţară în care a fugit săptămâna trecută, Tihanovskaia a cerut forţelor de ordine şi de securitate să înceteze să mai sprijine regimul preşedintelui Aleksandr Lukaşenko. Ea s-a pronunţat pentru crearea unui mecanism juridic care să garanteze că pot fi organizate noi alegeri prezidenţiale, corecte.

Citește și
Belarus
Radiografia situației din Belarus. Alegeri contestate și proteste reprimate cu violență extremă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Belarusul trece printr-o criză de proporţii în urma realegerii ca preşedinte a lui Aleksandr Lukaşenko, care se află la putere de 26 de ani. Opoziţia, care susţine că votul din 9 august a fost fraudat, a anunţat o grevă generală în semn de protest, în timp ce liderul de la Minsk invocă rezultatele oficiale ale scrutinului, care îi acordă peste 80% din sufragii.

Mai multe despre situația din Belarus după alegerile prezidențiale sunt disponibile aici.

Organizaţia media Tut.By a relatat că angajaţi de la compania Belaruskali, unul dintre cei mai mari producători de potasă (carbonat de potasiu, întrebuinţat în industria sticlei, la fabricarea săpunului, la vopsitul lânii etc.) din lume au ameninţat că vor opri lucrul.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Militari din Belarus, trimiși la granița cu Polonia după ce Lukaşenko a cerut sprijinul lui Putin. Reacția Poloniei
Militari din Belarus, trimiși la granița cu Polonia după ce Lukaşenko a cerut sprijinul lui Putin. Reacția Poloniei

Armata belarusă intenţionează să desfăşoare în perioada 17-20 august exerciţii militare în apropierea centralei nucleare şi în regiunea Grodno, frontalieră cu Polonia şi Lituania, autoritățile poloneze anunțând că monitorizează situația.

Radiografia situației din Belarus. Alegeri contestate și proteste reprimate cu violență extremă
Radiografia situației din Belarus. Alegeri contestate și proteste reprimate cu violență extremă

Victoria lui Aleksandr Lukaşenko la ultimul scrutin prezidenţial din Belarus a adus cu sine o situație extrem de tumultuoasă, generată de represaliile violente ale forţelor de securitate împotriva manifestanţilor ce contestă rezultatele alegerilor.

Protestele continuă în Belarus. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă
Protestele continuă în Belarus. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă

Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă joi seara în Belarus pentru a manifesta împotriva represiunii violente a mişcării de protest declanşate de realegerea controversată a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, transmite vineri AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.