Interzicerea telefoanelor mobile în școlile din Anglia reprezintă o măsură "imposibil de aplicat". Explicațiile profesorilor

telefoane mobile la școală
Profimedia

Planurile de a interzice folosirea telefoanelor mobile de către elevi în şcolile din Anglia sunt "imposibil de aplicat", conform liderului unui sindicat al profesorilor.

Directorii unităţilor de învăţământ din Anglia urmează să le interzică elevilor să folosească telefoanele mobile în timpul în care se află la şcoală, conform unor îndrumări guvernamentale, notează Agerpres, care citează presa internațională.

Ministrul Educaţiei, Gillian Keegan urmează să explice cum va fi aplicată măsura în cadrul conferinţei Partidului Conservator desfăşurată la Manchester în cursul după-amiezii de luni.

O sursă citată de cotidianul Daily Mail a declarat că Gillian Keegan consideră că telefoanele mobile "ridică probleme serioase în rândul elevilor care nu mai sunt atenţi la ore şi ajung să aibă un comportament turbulent şi chiar pot favoriza cazurile de hărţuire în rândul elevilor" (bullying).

Deocamdată, în Anglia, directorii fiecărei unităţi de învăţământ pot decide singuri cu privire la politica instituţiei faţă de telefoanele mobile şi dacă acestea trebuie interzise în şcoli. Deja numeroase şcoli le solicită elevilor să-şi pună telefoanele în dulapurile individuale atunci când intră în şcoală, în timp ce alte şcoli le permit să-ţi ţină telefoanele la ei.

Citește și
tiktok marea britanie
Marea Britanie interzice TikTok pe telefoanele mobile ale guvernului
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Însă Ministerul Educaţiei doreşte să le solicite şcolilor din Anglia să interzică folosirea telefoanelor mobile în clase dar şi în perioada pauzelor, conform PA.

"Dacă guvernul va introduce o interdicţie generală ce este imposibil de aplicat, atunci criza comportamentală din şcoli se va înrăutăţi", consideră Patrick Roach, secretar general al sindicatului din învăţământ NASUWT.

Un sondaj recent derulat de NASUWT în rândul membrilor săi din Marea Britanie cu privire la comportamentul elevilor arată că "principalele îngrijorări ale profesorilor sunt legate de abuzurile fizice şi verbale".

"Cadrele didactice din întreaga ţară ar aprecia mai mult sprijin în legătură cu problemele cauzate de mediile de socializare. Însă folosirea abuzivă a telefoanelor mobile nu se produce doar în clase şi trebuie să observăm un sprijin mai puternic atât pentru şcoli cât şi pentru familii atunci când aceste probleme apar. Guvernul trebuie să se concentreze să ofere un sprijin adecvat pentru activitatea profesorilor şi a directorilor şi nu asupra anunţurilor menite să distragă atenţia de la mai mult de un deceniu de politici eşuate", a comentat Patrick Roach.

Mulți elevi nu vor renunța la telefoanele mobile

Paul Whiteman, secretar general al sindicatului conducătorilor de şcoli, NAHT, a susţinut, la rândul său, că acest anunţ poate reprezenta o mare provocare pentru şcoli. "Nu suntem siguri cum se va aplica această măsură în numeroase şcoli. Majoritatea elevilor nu se vor opri să-şi aducă telefoanele mobile la şcoală şi ar putea exista o opoziţie şi din partea părinţilor, pentru că există motive practice pentru care elevii pot avea nevoie de telefon, ca atunci când merg spre şcoală sau când se întorc acasă", a spus el.

În luna iulie guvernul olandez a anunţat că telefoanele mobile, tabletele şi ceasurile smart vor fi interzise din clase din 2024, în cadrul unor măsuri de limitare a surselor de distragere a atenţiei în timpul predării.

În Franţa a fost interzisă folosirea telefoanelor mobile în şcolile primare şi gimnaziale încă din 2018.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Telefoanele mobile vor fi interzise în sălile de cursuri din Ţările de Jos începând de anul viitor
Telefoanele mobile vor fi interzise în sălile de cursuri din Ţările de Jos începând de anul viitor

Telefoanele mobile, tabletele şi ceasurile inteligente vor fi interzise în mare parte în sălile de cursuri din Ţările de Jos începând de la 1 ianuarie 2024.

Marea Britanie interzice TikTok pe telefoanele mobile ale guvernului
Marea Britanie interzice TikTok pe telefoanele mobile ale guvernului

Marea Britanie urmează să interzică aplicația TikTok, deținută de chinezi, pe telefoanele mobile ale miniștrilor și funcționarilor publici. După Cehia, Canada și Parlamentul European, o măsură similară a fost adoptată și în Belgia.

Cele mai bune telefoane pentru fotografii, testate în 2022. Se apropie de aparatele DSLR
Cele mai bune telefoane pentru fotografii, testate în 2022. Se apropie de aparatele DSLR

În urmă cu câteva săptămâni, cineva de la Sony a declarat că până în 2024, camerele foto de pe telefoanele mobile pot face fotografii mai bune decât aparatele DSLR.

Cum poate fi activat modul de urgență de pe telefonul mobil, care oferă informațiile vitale despre proprietar
Cum poate fi activat modul de urgență de pe telefonul mobil, care oferă informațiile vitale despre proprietar

Toate telefoanele mobile au un mod de urgență care poate fi folosit pentru afișarea unor informații vitale despre proprietari: boli, alergii ori grupă de sânge.  

Toate telefoanele vor avea același tip de încărcător. Dispozitivul și cablul de încărcare vor putea fi cumpărate separat
Toate telefoanele vor avea același tip de încărcător. Dispozitivul și cablul de încărcare vor putea fi cumpărate separat

Vom putea renunța, în sfârțit, la sertarul plin de cabluri din casă. Din 2024, toate telefoanele și dispozitivele mobile vor avea același tip de încărcător, numit USB-C, pe care, deja multe telefoane îl utilizează.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.