Fond pentru finanțarea daunelor climatice, decis la COP27. Când va fi constituit și ce rol are China

clima
Pro TV

Un fond pentru finanțarea daunelor climatice care deja s-au produs va fi constituit, printr-o hotărâre adoptată duminică la COP27. Acesta este însă destinat exclusiv țărilor "deosebit de vulnerabile".

Decizia a fost adoptată prin consens, în adunarea plenară, la încheierea conferinţei anuale a ONU dedicată climei de la Sharm el-Sheikh, în Egipt, și este cnsiderată istorică, relatează Agerpres.

În rezoluţie este subliniată „nevoia imediată de resurse financiare noi, suplimentare, previzibile şi adecvate pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare care sunt deosebit de vulnerabile" la impactul „economic şi non-economic" al schimbărilor climatice.

Printre aceste modalităţi posibile de finanţare se numără în mod explicit crearea unui „fond de răspuns pentru pierderi şi daune", o cerere puternică din partea ţărilor în curs de dezvoltare, care s-au unit în acest dosar.

Modalităţile de implementare a deciziei şi, prin urmare, a fondului, urmează să fie elaborate de un comitet special în vederea adoptării la COP28 la sfârşitul anului 2023, în Emiratele Arabe Unite.

Citește și
Emmanuel Macron la summitul pentru climă
Emmanuel Macron, la summitul pentru climă: „Nu vom sacrifica angajamentele pentru climă în fața amenințării Rusiei”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Problematica „pierderilor şi a daunelor", aflată mai mult ca niciodată în centrul dezbaterilor după inundaţiile devastatoare care au lovit recent Pakistanul şi Nigeria. Decizia a fost pusă pe ordinea de zi abia în ultimul moment, după o lungă reticenţă din partea ţărilor bogate şi cu condiţia ca problema posibilelor răspunderi legale sau despăgubiri să fie eliminată.Ţările dezvoltate s-au opus mult timp ideii unui fond dedicat.

A fost o măsură de ultim moment

În cele din urmă, Uniunea Europeană a prezentat o propunere joi, cu o zi înainte de închiderea planificată a conferinţei, care accepta crearea unui fond cu condiţia ca acesta să fie rezervat ţărilor „deosebit de vulnerabile", ceea ce exclude dintre beneficiari ţările în curs de dezvoltare, precum China. Această menţionare figurează în rezoluţia adoptată, dar nu se referă direct la fond.

UE a dorit, de asemenea, să se menţioneze în decizie o lărgire a „bazei de contributori", ceea ce ar permite includerea Chinei. Dar această eventualitate va trebui să fie discutată de către comitet şi cu siguranţă va face obiectul unor dezbateri acerbe.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Tot mai mulți români pleacă în țări mai călduroase din cauza facturilor mari. Spania se numără printre preferințe
Tot mai mulți români pleacă în țări mai călduroase din cauza facturilor mari. Spania se numără printre preferințe

Din cauza facturilor tot mai mari la utilități, numeroși români iau în calcul să se mute în țări cu o climă mai prietenoasă, precum Spania.

Emmanuel Macron, la summitul pentru climă: „Nu vom sacrifica angajamentele pentru climă în fața amenințării Rusiei”
Emmanuel Macron, la summitul pentru climă: „Nu vom sacrifica angajamentele pentru climă în fața amenințării Rusiei”

La summitul de la Sharm-el-Sheik, participanții au cerut țărilor bogate să mențină eforturile pentru stoparea schimbărilor climatice în pofida războiului din Ucraina și problemelor financiare globale.

Avertismentul ONU: „Ne aflăm în mijlocul unei lupte pentru viețile noastre. Planeta se apropie rapid de momentul de cotitură”
Avertismentul ONU: „Ne aflăm în mijlocul unei lupte pentru viețile noastre. Planeta se apropie rapid de momentul de cotitură”

După un an de dezastre legate de climă și recorduri de temperatură doborâte, liderii lumii discută din nou despre măsurile de combatere a schimbărilor climatice.

Greta Thunberg a anunțat că vrea să se retragă din viața publică. Vrea
Greta Thunberg a anunțat că vrea să se retragă din viața publică. Vrea "să predea megafonul'' altor persoane

După patru ani petrecuţi mobilizându-i pe tineri cu grevele sale pentru climă, activista suedeză Greta Thunberg intenţionează "să predea megafonul" altor persoane, a declarat ea într-un interviu publicat luni.

Klaus Iohannis, la summit-ul despre climă din Egipt: ”Țara mea, România, s-a confruntat anul acesta cu o secetă severă”
Klaus Iohannis, la summit-ul despre climă din Egipt: ”Țara mea, România, s-a confruntat anul acesta cu o secetă severă”

Liderii mondiali s-au reunit, luni, pentru discuțiile despre climă din Egipt, de la Sharm el-Sheikh, unde își desfășoară lucrările cea de a 29-a reuniune internațională anuală privind evoluțiile climei planetare (COP27) a Națiunilor Unite.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.