Curtea Supremă din Noua Zeelandă: Vârsta minimă de 18 ani pentru vot este discriminatorie

Vot

Curtea Supremă din Noua Zeelandă a hotărât, luni, că actuala vârstă minimă pentru vot, 18 ani, este discriminatorie, forţând parlamentul să discute dacă aceasta ar trebui să fie redusă, relatează Reuters.

 

Cazul este judecat de instanţele din Noua Zeelandă din 2020 şi a fost iniţiat de grupul Make It 16, care vrea ca vârsta minimă pentru a avea drept de vot să fie 16 ani.

Curtea Supremă a constatat că actuala vârstă minimă, de 18 ani, nu în conformitate cu Declaraţia Drepturilor, care prevede că oamenii au dreptul de a nu fi discriminaţi pe motiv de vârstă atunci când ajung la 16 ani.

Ca urmare a hotărârii Curţii Supreme, subiectul trebuie să fie dezbătut în parlament şi analizat de o comisie parlamentară. Însă parlamentul nu este forţat să schimbe vârsta minimă de vot.

Citește și
balene - 5
Circa 500 de balene-pilot au murit după ce au eşuat într-o zonă izolată din Noua Zeelandă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

“Este un moment istoric. Guvernul şi paarlamentul nu pot ignora un astfel de mesaj. Trebuie să ne lase să votăm”, a declarat Caaeden Tipler, unul dintre conducătorii Make It 16.

Grupul a precizat pe site-ul său că nu există o justificare suficientă pentru a-i împiedica pe tinerii de 16 ani să voteze, în contextul în care la acea vârstă ei au dreptul să obţină un permis de conducere, să muncească full time şi plătesc impozite.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Noua Zeelandă vrea să taxeze râgâiturile vacilor. De ce Jacinda Ardern susține legea deși ar putea să o coste voturi
Noua Zeelandă vrea să taxeze râgâiturile vacilor. De ce Jacinda Ardern susține legea deși ar putea să o coste voturi

Noua Zeelandă a prezentat marţi un proiect de lege pentru taxarea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de animalele de crescătorie, în cadrul unei propuneri ce vizează sprijinirea luptei împotriva schimbărilor climatice.

Circa 500 de balene-pilot au murit după ce au eşuat într-o zonă izolată din Noua Zeelandă
Circa 500 de balene-pilot au murit după ce au eşuat într-o zonă izolată din Noua Zeelandă

Circa 500 de balene-pilot au murit în arhipelagul Chatham din Noua Zeelandă, a anunţat marţi guvernul, care nu a organizat o operaţiune de salvare din cauza depărtării acestor insule, ale căror ape sunt infestate de rechini.  

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.