Cum îşi negociază eliberarea oligarhul Viktor Medvedciuk. Mesajul pentru Putin și Zelenski

×
Codul embed a fost copiat

Parchetul ucrainean a început să investigheze peste 7.000 de presupuse crime de război comise de trupele ruse în Ucraina. O încetare a focului nu se întrevede la orizont, spune un oficial ONU, dar se fac demersuri pentru un schimb de prizonieri.

Doi prizonieri britanici, capturați în timpul luptelor din Ucraina, îi cer premierului Boris Johnson să negocieze eliberarea lor. De aceeași salvare speră să aibă parte şi oligarhul pro-rus Viktor Medvedciuk.

Viktor Medvedciuk: „Vreau să mă adresez președintelui rus, Vladimir Putin, și președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, cu rugămintea de fi obiectul unui schimb cu apărătorii orașului Mariupol și locuitorii săi."

Aşa îşi negociază Viktor Medvedciuk eliberarea. Considerat principalul pion al rușilor în Ucraina, Medvedciuk a fost capturat săptămâna trecută de serviciile speciale ucrainene.

De partea rusă, televiziunea de stat a difuzat apeluri din partea a doi prizonieri, identificați ca fiind cetățenii britanici, care afirmă că au fost capturați de trupele lui Putin în Mariupol și îi cer premierului Boris Johnson să negocieze eliberarea lor.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Shaun Pinner, soldat britanic capturat de ruşi: „Am înţeles că Viktor Medvedciuk a fost reţinut, iar eu şi colegul meu, Aiden Aslin, am vrea să fim eliberaţi în schimbul domnului Medvedciuk."

La rândul său, președintele francez, Emmanuel Macron, a spus că dialogul său cu Vladimir Putin a încetat după ce au fost descoperite crime de război în Ucraina. În schimb, nu exclude o nouă întrevedere cu liderul ucrainean.

Emmanuel Macron, președintele Franței: „Mă voi întoarce la Kiev, dar mă voi duce acolo să fac ceva util, nu doar să călătoresc acolo pur și simplu.”

În schimb, preşedintele american, Joe Biden, nu intenţionează să viziteze în curând în Ucraina, a anunţat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.

Reporter: „Se așteaptă ca Rusia să participe la reuniunile FMI/Banca Mondială din această săptămână. Este acest lucru adecvat, având în vedere faptele lor din Ucraina? Cum ar trebui organizaţiile internaţionale să se comporte cu Rusia?

Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe: „Președintele (Biden) și-a exprimat clar îngrijorarea cu privire la participarea Rusiei la reuniunea G20. A precizat că nu intenționează să participe la evenimentele sau întâlnirile la care participă rușii.”

Pe de altă parte, noua tranşă de ajutor militar oferit de Statele Unite Ucrainei a ajuns deja la frontiere, urmând a fi preluat de armata ucraineană.

Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat: "Adevărul este că Rusia, mai mult decât lansarea unei invazii, mai mult decât lansarea unui război, a lansat o campanie de teroare, o campanie de brutalitate, o campanie de agresiune disprețuitoare împotriva poporului Ucrainei.”

Martin Griffiths, subsecretarul general al ONU pentru Afaceri Umanitare și Ajutoare de Urgență: „O încetare a focului nu se întrevede la orizont, dar ar putea avea loc în câteva săptămâni, în funcţie de modul în care se vor desăfşura războiul și negocierile de pace.”

Pe plan diplomatic, preşedintele Zelenski şi-a exprimat ieri speranţa că va obţine pentru ţara sa, "în următoarele săptămâni", statutul de candidat la aderare la Uniunea Europeană, şi i-a înmânat ambasadorului Uniunii Europene în Ucraina două dosare voluminoase cu cererea de aderare a ţării la UE.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Acesta este un pas oficial al Ucrainei către Uniunea Europeană. Dar oamenii noștri mental sunt în Europa de mult timp, cu inimile și sufletele sunt acolo.”

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă

Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru aplanarea conflictului din Gaza, promovat acum de Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând mult mai multă muncă.

Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.