Cum ar putea călătorii din Europa să evite carantina. Anunțul Comisiei Europene

×
Codul embed a fost copiat

Călătorii din întreaga Europă ar putea evita carantina conform intenţiei UE de a introduce un regim cuprinzător de testare a COVID-19, a anunţat luni publicaţia britanică The Telegraph, informează Reuters.

Comisia Europeană doreşte ca testarea să fie alternativa preferată carantinei în cazul călătorilor şi a însărcinat experţi în sănătate să dezvolte protocoale în acest sens, informează articolul apărut în presa britanică, transmite Agerpres.

Planurile europene ar urma să prevadă de asemenea "recunoaşterea reciprocă" a testelor de COVID-19 de către statele membre, ceea ce ar permite oamenilor de afaceri care călătoresc sau turiştilor să reducă sau să evite respectarea unei perioade de carantină prin prezentarea unui certificat medical indicând un rezultat negativ al testului pentru COVID-19.

Este de aşteptat ca Marea Britanie să facă parte din această schemă până la părăsirea UE la sfârşitul anului, dar ar putea rămâne parte a acesteia şi după Brexit, scrie The Telegraph citând surse UE.

Săptămâna trecută, statele membre ale UE au convenit asupra unui sistem comun de tip "semafor" pentru a se ghida cu privire la testarea pentru COVID-19 sau la aplicarea măsurilor de carantină în cazul turiştilor UE în perioada pandemiei. Obiectivul său vizează coordonarea acţiunii statelor membre, regimurile naţionale multiple din întreaga Europă producând confuzie în prezent, precum şi redarea posibilităţii de a circula liber cetăţenilor europeni.

Citește și
Sunt sute de focare de Covid-19 în țară. Arafat vorbește despre ”măsuri mai drastice”
Raed Arafat, despre carantinarea localităților: ”Semnăm imediatul ordinul”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Conform articolului, acest sistem comun de tip "semafor" ar urma să fie adoptat marţi.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Îmbulzeală la mall-uri pentru cadourile de Crăciun. Oamenii se tem că vor fi închise, în carantină
Îmbulzeală la mall-uri pentru cadourile de Crăciun. Oamenii se tem că vor fi închise, în carantină

Oamenii au dat buzna în mall-uri pentru a cumpăra de pe acum cadourile de Crăciun, de frica unei carantine care ar închide magazinele. Sute de cumpărători au luat cu asalt centrele comerciale, într-o aglomerație de nedescris.

Raed Arafat, despre carantinarea localităților: ”Semnăm imediatul ordinul”
Raed Arafat, despre carantinarea localităților: ”Semnăm imediatul ordinul”

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, sâmbătă seară, că acolo unde se impune, se vor lua restricţii ”ţintite, regionale, zonale”, dar acestea nu trebuie să fie generalizate, astfel încât să paralizeze totul.

Italia este dezamăgită de modul în care UE a ajutat-o, după criza generată de coronavirus
Italia este dezamăgită de modul în care UE a ajutat-o, după criza generată de coronavirus

Opiniile asupra modului în care guvernele au gestionat lupta împotriva pandemiei de COVID-19 diferă enorm în Europa, potrivit unui sondaj dat publicităţii joi, care arată că italienii sunt deosebit de duri în privinţa Uniunii Europene, relatează AFP.

România a ajuns a 2-a țară din UE la media îmbolnăvirilor cu Covid-19. Am depășit Suedia
România a ajuns a 2-a țară din UE la media îmbolnăvirilor cu Covid-19. Am depășit Suedia

Portugalia și Suedia nu se mai află pe lista țărilor din care se intră în carantină în România. Explicația este una tristă pentru țara noastră.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.