Condiția pusă de Bolsonaro ca să accepte ajutorul pentru stingerea incendiilor din Amazon

amazon

Brazilia a anunţat marţi că este gata să accepte ajutorul extern pentru combaterea incendiiilor din pădurea Amazonului doar dacă poate decide cun sunt cheltuiţi banii, transmite Reuters.

Comentariile făcute de purtătorul de cuvânt prezidenţial Rego Barros au avut loc după ce guvernatorii statelor din Amazonul brazilian i-au spus preşedintelui Bolsonaro că au nevoie de bani pentru a combate incendiile fără precedent din cea mai mare pădure tropicală din lume.

”Guvernul brazilian, prin intermediul preşedintelui, este deschis să primească sprijin financiar din partea organizaţiilor şi ţărilor. Aceşti bani, odată intraţi în ţară, vor trebui să fie sub controlul total al poporului brazilian”, a spus Barros, potrivit News.ro.

Separat, o sursă diplomatică din Brasilia a declarat pentru Reuters că guvernul brazilian a acceptat şi 10 milioane de lire sterline din partea Marii Britanii, pentru combaterea incendiilor. Biroul de presă al lui Bolsonaro nu a fost dispnibil imediat pentru a comenta informaţia.

Marţi dimineaţă, Bolsonaro declarase că va lua în considerare acceptarea ajutorului de 20 de milioane de dolari din partea Grupului celor mai dezvoltate şapte state din lume (G7) doar dacă preşedintele francez Emmanuel Macron îşi va retrage insultele la adresa sa.

Citește și
Paulo Coelho
Paulo Coelho a cerut scuze Franţei şi cuplului Macron pentru "isteria" lui Bolsonaro
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Bolsonaro şi Macron s-au implicat în ultimele zile într-o serie de atacuri personale şi publice, Bolsonaro făcând afirmaţii batjocoritoare la adresa soţiei lui Macron şi aucându-l pe liderul francez că nu respectă suveranitatea Braziliei. Macron l-a făcut mincinos pe Bolsonaro şi a spus că braziliencelor ”le este ruşine” din cauza lui.

Biroul preşedintelui francez a refuzat să comenteze.

Preşedintele Braziliei este tot mai izolat la nivel internaţional din cauza reacţiei sale la incendiile care pun în pericol o regiune considerată esenţială pentru prevenirea schimbărilor climatice.

Răspunsul guvernului de extremă-dreapta ar putea pune în pericol acordurile comerciale ale Braziliei şi puternicul său sector agricol, care este un motor major al economiei afectate de recesiune.

”Considerăm că nu este momentul să refuzăm banii”, a declarat Flávio Dino, guvernator al statului Maranhao, după o întâlnire la care Bolsonaro a promis că va stabili un pachet de măsuri legislative cu statele, până pe 5 septembrie, pentru a preveni repetarea incendiilor.

”Retorica anti-mediu poate expune Brazilia la sancţiuni internaţionale”, a mai spus Dino.

Numărul focarelor de incendiu din Brazilia a crescut cu 80% în ultimele 12 luni, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2018, potrivit datelor agenţiei de cercetări spaţiale INPE.

La aproximativ 90 de kilometri de Porto Velho, în statul amazonian Rondonia, un martor a văzut case abandonate din cauza incendiilor puternice de pădure. Marţi au avut loc ploi izolate, doar insuficiente pentru a stinge incendiile, a spus acesta.

Ploi mai consistente, care să stingă incendiile, sunt probabile peste câteva săptămâni, potrivit datelor meteorologice şi unor doi experţi.

Liderii G7 au promis acordarea unor ajutoare de 20 de milioane de dolari, după ce au discutat despre incendiile din pădurea Amazonului, considerată ”plămânul planetei”.

Oferta, făcută luni, în timpul summitului din Franşa, a provocat emoţii în rândul guvernului naţionalist condus de Bolsonaro. Unii oficiali sunt recunoscători pentru ajutorul foarte necesar, în timp ce alţii îl consideră un gest colonial care subminează controlul terenurilor în Brazilia.

Bolsonaro l-a iritat pe Macron, duminică, când a răspuns unei postări pe Facebook care o compara pe soţia sa Michelle, de 37 de ani, cu Brigitte, soţia de 66 de ani a preşedintelui francez. ”Nu umiliţi omul, hahaha”, a comentat Bolsonaro.

Macron, care l-a acuzat pe Bolsonaro că minte în privinţa politicii privind schimbările de climă, a spus că remarcile la adresa soţiei sale ”sunt extrem de nerespectoase”.

Marţi dimineaţă, Bolsonaro a afirmat că va accepta ajutorul de la G7 numai dacă Macron îşi va retracta comentariile.

”În primul rând Macron trebuie să îşi retragă insultele. M-a făcut mincinos. Înainte de a discuta sau a accepta ceva din partea Franţei...acesta trebuie să îşi retragă cuvintele, abia apoi putem vorbi”, a declarat Bolsonaro reporterilor în Brazilia.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Trump, laude pentru controversatul președinte brazilian: Face o treabă grozavă
Trump, laude pentru controversatul președinte brazilian: Face o treabă grozavă

Preşedintele american Donald Trump a lăudat, marţi, eforturile omologului său brazilian Jair Bolsonaro cu privire la incendiile din Amazonia.

Paulo Coelho a cerut scuze Franţei şi cuplului Macron pentru
Paulo Coelho a cerut scuze Franţei şi cuplului Macron pentru "isteria" lui Bolsonaro

Scriitorul brazilian Paulo Coelho a prezentat public scuze pentru "isteria lui Bolsonaro" împotriva Franţei, a preşedintelui Republicii şi soţiei sale, pe fondul crizei din Amazonia, potrivit The Huffington Post.

Forbes: Tot ce s-a spus despre incendiile din Amazon și ”plămânul planetei” este greșit
Forbes: Tot ce s-a spus despre incendiile din Amazon și ”plămânul planetei” este greșit

Jurnaliștii de la Forbes afirmă că tot ceea ce s-a spus până acum despre incendiile din Amazon, inclusiv că această zonă este ”plămânul Europei” este greșit.

Brazilia refuză ajutorul propus de Macron pentru a stinge incendiile din Amazonia
Brazilia refuză ajutorul propus de Macron pentru a stinge incendiile din Amazonia

Brazilia respinge ajutorul propus de statele din G7 pentru combatarea incendiilor din Amazonia, a anunţat şeful de cabinet al preşedintelui Jair Bolsonaro, potriivit AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.