Ce vrea să facă Bernie Sanders după ce imaginea cu el și mănușile a devenit virală

bernie sanders
Getty

Senatorul Bernie Sanders, fotografiat la ceremonia de învestitură a preşedintelui Joe Biden în timp ce purta o pereche de mănuşi cu un singur deget, s-a declarat bucuros că ar putea contribui la strângerea a milioane de dolari în scopuri caritabile.

Provocând amuzament la nivel global după ce a devenit virală, imaginea a fost editată în contexte dintre cele mai surprinzătoare: mănuşile lui Sanders atingând mâna lui Dumnezeu din pictura lui Michelangelo care decorează Capela Sixtină, senatorul democrat ajutând-o pe Demi Moore să modeleze lut la roata ceramică în celebra scenă din filmul ''Ghost'' sau Sanders fiind prezentat alături de participanţii la Conferinţa de la Ialta din Al Doilea Război Mondial, în 1945, aşezat alături de prim-ministrul britanic Winston Churchill, preşedintele american Franklin Roosevelt şi liderul sovietic Iosif Stalin.

Întrebat duminică la postul de televiziune CNN dacă este la fel de amuzat ca restul lumii de succesul imaginii sale devenite virale, senatorul de 79 de ani a spus, zâmbind, că este deosebit de bucuros că mănuşile lui cu un singur deget, tricotate manual, masca albastră şi privirea lui încruntată ar putea strânge bani pentru americanii nevoiaşi.

''Nu doar că ne distrăm, dar avem de gând ca aici, în Vermont, să vindem în toată ţara hanorace şi tricouri, iar întreaga sumă care va fi colectată - mă aştept la vreo două milioane de dolari - va fi destinată unor programe precum ''Meals on Wheels'', care asigură hrana vârstnicilor cu venituri mici'', a spus Bernie Sanders.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

''Aşa că s-a dovedit a fi de fapt şi un lucru benefic, nu doar ceva amuzant'', a spus acesta.

Jen Ellis, o profesoară din Vermont, a scris pe Twitter că i-a dăruit mănuşile lui Sanders, pe care le-a tricotat din lână reciclată de la nişte pulovere, în urmă cu doi ani.

Sanders s-a remarcat în timpul ceremoniei de învestitură prin ţinuta lui compusă dintr-o pereche de mănuşi cu un deget, o geacă de snowboarding creată de compania Burton, din Vermont, şi un plic portocaliu pe care îl ţinea la subraţ.

''Sunt convins că senatorul Sanders s-ar fi îmbrăcat exact la fel şi la propria ceremonie de învestitură'', a scris un internaut pe Twitter.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Bernie Sanders s-a retras din cursa pentru Casa Albă. Joe Biden va fi contracandidatul lui Trump
Bernie Sanders s-a retras din cursa pentru Casa Albă. Joe Biden va fi contracandidatul lui Trump

Bernie Sanders și-a încheiat miercuri campania prezidențială, ceea ce îl face pe Joe Biden viitorul contracandidat al lui Donald Trump în cadrul alegerilor prezidențiale din 2020.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.