Au fugit din Coreea de Nord și au ajuns să fie traficate ani de zile. Cum au evadat

coreea de nord

Două tinere care au fugit din Coreea de Nord și au ajuns pe mâna unor proxeneți, petrecând ani de zile în captivitate, au fost în sfârșit eliberate.

Mira și Jiyun și-au riscat viețile și au reușit să ajungă în China, unde aceiași oameni care le-au ajutat să fugă le-au dat pe mâna unor traficanți de carne vie, relatează BBC. În China însă, dezertorii din Coreea de Nord sunt considerați „imigranți ilegali și sunt trimiși înapoi dacă sunt prinși de autorități. Odată ajunși acasă, aceștia sunt torturați și închiși pentru trădare.

Cei care reușesc să rămână în China sunt în general vulnerabili și ajung să fie exploatați, neavând un statut legal. Unele dintre femei sunt vândute ca miere în zone rurale, iar altele sunt obligate să se prostitueze.

Mira și Jiyun au fost ținute captive într-un apartament din orașul Yanji, timp de 5, respectiv 8 ani, fiind obligate să presteze acte sexuale în fața unor camere video.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”Nu îmi venea să cred. A fost atât de umilitor ca femeie să mă dezbrac în fața oamenilor. Când am izbucnit în lacrimi m-au întrebat dacă plâng pentru că îmi e dor de casă”, a spus Mira.

Tinerele aveau voie să iasă din casă o dată la 6 luni, sau dacă produceau suficienți bani, o dată pe lună. Atunci aveau voie doar să facă shopping sau să meargă la coafor, neavând voie să vorbească cu nimeni.

Salvarea a venit de la un client al Mirei, căruia i s-a făcut milă și a pus-o în legătură cu un pastor care a ajutat numeroși dezertori din Coreea de Nord în ultimii 20 de ani. Acesta s-a dat drept un client timp de mai multe luni, timp în care a pus la cale evadarea tinerelor.

Cu ajutorul voluntarilor din asociația pastorului, Durihana, Mira și Jiyun au ajuns la Ambasada Coreei de Sud. De acolo vor fi duse cu avionul direct în Coreea de Sud, unde vor fi verificate riguros, astfel încât autoritățile să se asigure că acestea nu sunt spioni.

”Vreau să învât engleză sau chineză ca să pot deveni ghid turistic”, a spus Mira, vorbind despre cum vrea să arate viața ei în noua țară.

”Vreau doar o viață normală, să beau cafea la o cafenea și să vorbesc cu prietenii”, a spus la rândul ei Jiyun.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.