Articolul secretizat din decretul privind mobilizarea parțială în Rusia. Ce ar scrie la paragraful șapte

Vladimir Putin
IMAGO IMAGES

Kremlinul nu a făcut public unul dintre cele 10 articole din decretul privind mobilizarea parțială în Rusia. Potrivit purtătorului de cuvânt al președinției, paragraful șapte, ținut secret, se referă la numărul persoanelor care pot fi mobilizate.

Ministrul Apărării, Serghei Şoigu, a declarat miercuri că vor fi chemaţi la arme 300.000 de rezervişti.

Însă în decretul semnat de Vladimir Putin, și publicat pe site-ul Kremlinului, lipsește al șaptelea paragraf, potrivit Kommersant.

Ce prevede decretul privind mobilizarea militară în Rusia, semnat de Vladimir Putin. DOCUMENT

„Într-adevăr, acesta (al șaptelea paragraf al decretului) este pentru uz oficial, așa că nu îl pot dezvălui”, a spus domnul Peskov în timpul unui apel de presă.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Singurul lucru pe care îl pot spune este că Serghei Șoigu a spus în interviul său - 300.000 de oameni. Vorbim aici despre 300.000 de oameni”, a continuat Peskov.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat miercuri o mobilizare militară parţială în Rusia pentru îndeplinirea obiectivelor "operaţiunii militare speciale" în Ucraina, în cursul unui discurs televizat către naţiune.

Miercuri, în Rusia, au izbucnit proteste în mai multe orașe, iar mulți oameni s-au grăbit să fugă din țară.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.