Ancheta deschisă după explozia din Polonia generează controverse. Aliații Ucrainei insistă că vina aparține Rusiei

×
Codul embed a fost copiat

„Nu știu ce s-a întâmplat în Polonia, dar sunt sigur că a fost o rachetă rusească", insistă președintele ucrainean, la două zile de la incidentul care a înspăimântat lumea.  

Zelenski a anunțat că și specialiștii ucraineni vor lua parte la investigații. La rândul lor, autoritățile poloneze și experții internaționali susțin că explozia de marți a fost provocată de o rachetă a apărării anti-aeriene a Ucrainei, care a căzut accidental pe teritoriul unui stat NATO.

Andrzej Duda: „A fost un incident neintenționat”

Președintele polonez, Andrzej Duda, a fost joi după amiază în locul în care a căzut racheta, care a ucis doi oameni. S-a întâmplat la o fermă dintr-un sat aflat la șase kilometri de granița cu Ucraina.

Andrzej Duda, președintele Poloniei: „În opinia noastră și a experților a fost un incident neintenționat. Nimeni nu a vrut să rănească pe nimeni în Polonia”.

Consilierul său a explicat. Există o mulțime de dovezi că una dintre rachetele anti-aeriene lansate din Ucraina nu a lovit ținta. Sistemul de autodistrugere nu a funcționat.

Citește și
zelenski
Zelenski, schimbare de poziție privind racheta din Polonia. „Nu știu 100% ce s-a întâmplat, de data aceasta”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Reacții internaționale

Serviciile americane de informații, citate de cotidianul Washington Post, susțin că explozia din Polonia ar fi fost provocată de una sau cel mult două rachete S-300, de fabricație sovietică, aflate în dotarea armatei ucrainene.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Nici măcar nu pun la îndoială raportul pe care l-am primit de la Zaluzhny (șeful Statului Major al Armatei), care l-a primit de la comandamentul forțelor aeriene. Sunt sigur că nu a fost racheta noastră. Nu am motive să mă îndoiesc de ei, suntem împreună în acest război”.

Reporter: Domnule președinte, care e reacția dumneavoastră la declarația președintelui Zelenski, care a spus că rachetele care au căzut în Polonia nu sunt ucrainene?

Joe Biden, președintele SUA: „Probele spun altceva”.

Emmanuel Macron, președintele Franței: „Trebuie să așteptăm încheierea acestei anchete. E sigur că a fost o rachetă de fabricație rusească. Este clar că această rachetă a căzut pe teritoriul polonez în contextul bombardamnetelor intense ale forțelor ruse asupra Ucrainei. Dar, ați auzit inclusiv de la autoritățile poloneze și americane că nu aceasta este versiunea avansată deocamdată (că racheta ar fi fost lanstă din Rusia)”.

Aliații Ucrainei insistă că vina aparține Rusiei

Mass-media din Polonia susține că armata poloneză a știut imediat că o rachetă anti-aeriană ucraineană ar fi căzut în satul de la graniță. Militarii ar fi depistat-o pe radare, dar nu ar fi avut timp să o neutralizeze înainte să explodeze, potrivit publicației ONET.

Cetățean:Da, ne temem. Nu a fost plăcut ceea ce s-a întâmplat. Ceva a explodat, nu știm încă ce pentru că nu avem nicio confirmare”.

Potrivit unui jurnalist de la Financial Times, un oficial dintr-o țară membră NATO a criticat poziția adoptată de Ucraina referitor la incidentul din Polonia.

„Ucrainenii ne distrug încrederea în ei. Nimeni nu dă vina pe Ucraina, iar ei mint deschis. E mai distructiv chiar decât racheta", ar fi spus demnitarul.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Ceva a căzut în Polonia și este o tragedie, bineînțeles. Noi trecem prin asemenea tragedii de ani de zile. Vreau să înțeleagă toată lumea ceea ce se întâmplă, faptul că apărarea noastră aeriană și forțele armate ale Ucrainei apără toată Europa de Est”.

Oricum, secretarul general al NATO, aproape toate statele europene și aliații Ucrainei de pe alte continente, insistă că până la urmă întreaga vină este a Rusiei care bombardează cu sălbăticie în Ucraina.

James Cleverly, secretar de stat pentru Afaceri Externe al Commonwealth-ului: Singurul motiv pentru care avem rachete care zboară pe cerul european și care explodează în sate europene este invazia barbară a Rusiei în Ucraina”.

Lloyd Austin, secretar al Apărării în Statele Unite ale Americii:Indiferent care vor fi concluziile finale, lumea știe că Rusia poartă responsabilitatea ultimă pentru acest incident”.

De la Budapesta, reacțiile nu au fost deloc în ton cu ale partenerilor Ungariei din NATO. Șeful de cabinet al premierului Viktor Orban l-a acuzat pe Zelenski de iresponsabilitate, iar Orban a atras atenția că războiul s-ar putea extinde și în tarile învecinate.

Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei: „Au fost uciși oameni pe teritoriul polonez, ceea ce înseamnă că, dacă avem un război într-o țară vecină, nu suntem în siguranță. Atunci când e război, țara, economia sunt în pericol și atunci trebuie să eliminăm acel pericol. De aceea noi suntem în favoarea păcii. Vrem să discutăm despre pace”.

Oricum, incidentul din Polonia a pus Alianța Nord-Atlantică într-o situație dificilă, spun analiștii.

Kristine Berzina, reprezentant The German Marshall Fund: „Trebuie să fie un răspuns. Dacă NATO și Polonia dau semnalul că e în regulă să cadă rachete în Polonia, pentru că s-a întâmplat doar lângă graniță...Cum putem împiedica așa ceva să se extindă?”

Ucraina a cerut din nou și mai multe sisteme de apărare antiaeriană de la aliații săi, cum este sistemul german IRIS-T, care, zilele trecute, a interceptat una după alta două rachete Kalibr în regiunea Kiev.

Kievul a reluat și apelurile pentru declararea unei zone de interdicție aeriană deasupra Ucrainei. O astfel de idee însă nici nu pare luată în calcul de aliați din cauza riscului major de escaladare a conflictului cu Rusia.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Nicolae Ciucă, după ce o rachetă a căzut în Polonia: Nu putem să spunem că nu se poate întâmpla asta și în România
Nicolae Ciucă, după ce o rachetă a căzut în Polonia: Nu putem să spunem că nu se poate întâmpla asta și în România

Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi, după ce o rachetă a căzut în Polonia, că România este o ţară sigură dar „nu putem să spunem că nu se poate întâmpla ceea ce s-a întâmplat în Polonia, este foarte greu de anticipat un astfel de eveniment”.

Zelenski, schimbare de poziție privind racheta din Polonia. „Nu știu 100% ce s-a întâmplat, de data aceasta”
Zelenski, schimbare de poziție privind racheta din Polonia. „Nu știu 100% ce s-a întâmplat, de data aceasta”

Dacă până acum Volodimir Zelenski susținea cu tărie că racheta căzută în Polonia nu este ucraineană ci rusească, liderul de la Kiev a dat înapoi și acum spune că nu știe nimeni ce s-a întâmplat 100% până la încheierea anchetei.

Primele detalii oficiale din ancheta privind racheta căzută în Polonia. Cum s-a produs tragedia pe teritoriul NATO
Primele detalii oficiale din ancheta privind racheta căzută în Polonia. Cum s-a produs tragedia pe teritoriul NATO

În Polonia au fost făcute publice primele informații din ancheta privind racheta care s-a prăbușit marți la Przewodów și a ucis două persoane.

Fostul comandant al scutului antirachetă din Polonia: Americanii puteau vedea traiectoria de zbor a rachetei
Fostul comandant al scutului antirachetă din Polonia: Americanii puteau vedea traiectoria de zbor a rachetei

Colonelul Piotr Lewandowski, fostul comandant al bazei de scut antirachetă din Polonia a fost întrebat despre discrepanța dintre poziția SUA, Poloniei și Ucrainei cu privire la incidentul de la Przewodowo, scrie publicația poloneză Polsatnews

Biden îi răspunde lui Zelenski, care a contrazis SUA și NATO privind originea rachetei din Polonia
Biden îi răspunde lui Zelenski, care a contrazis SUA și NATO privind originea rachetei din Polonia

Joe Biden a contestat joi declarațiile lui Volodimir Zelenski, care a contrazis SUA și NATO, spunând că racheta căzută în Polonia nu este ucraineană, ci rusească, potrivit Reuters.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.