Apple a identificat probleme care duc la încălzirea peste aşteptări a smartphone-urilor iPhone 15

iPhone 15
Agerpres

Apple a declarat sâmbătă că a identificat câteva probleme care pot face ca noile sale iPhone-uri 15 să se încălzească peste aşteptări, inclusiv o eroare în software-ul iOS 17, care va fi remediată într-o actualizare viitoare, transmite Reuters.

După plângeri că noile telefoane se încălzesc foarte mult, Apple a spus că dispozitivul se poate simţi mai cald în primele câteva zile, ”după configurarea sau restaurarea dispozitivului, din cauza activităţii crescute de fundal”.

”O altă problemă implică unele actualizări recente ale aplicaţiilor terţă parte, care le determină să supraîncărce sistemul”, a spus Apple, adăugând că lucrează cu dezvoltatorii de aplicaţii la remedieri care sunt în curs de a fi lansate.

Aplicaţiile terţă parte care cauzează problema includ jocul Asphalt 9; Instagram, parte a Meta Platforms; şi Uber, conform companiei.

Instagram a remediat deja problema cu aplicaţia sa, pe 27 septembrie.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Următoarea remediere a erorilor iOS 17 nu va reduce performanţa pentru a aborda temperatura iPhone-ului.

Compania cu sediul central în Cupertino, California, a spus că iPhone 15 Pro şi Pro Max nu suferă de supraîncălzire din cauza designului, mai degrabă noile carcase de titan au ca rezultat o disipare a căldurii îmbunătăţită, în comparaţie cu modelele anterioare din oţel inoxidabil.

Apple a mai spus că problema nu este un risc de siguranţă sau de rănire şi nu va afecta performanţa pe termen lung a telefonului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mesajele primite de români pe Facebook și Instagram. Anunțul făcut de compania „Meta”. „Ai dreptul de a obiecta”
Mesajele primite de români pe Facebook și Instagram. Anunțul făcut de compania „Meta”. „Ai dreptul de a obiecta”

Utilizatorii români de Facebook și Instagram au început să primească mesaje prin care sunt anunțați că „Meta'', compania mamă, va folosi conținutul postat de ei pentru a îmbunătăți inteligența artificială.  

Jocurile video dezvoltate de tinerii români care încurajează generația Z să voteze pot fi jucate acum pe telefoanele mobile
Jocurile video dezvoltate de tinerii români care încurajează generația Z să voteze pot fi jucate acum pe telefoanele mobile

Avem câteva jocuri interesante, dezvoltate de elevi și studenți, gândite să încurajeze tinerii să iasă la vot.

iLikeIT. Cum să ne protejăm informațiile de pe platformele de socializare în fața noului val de sisteme AI
iLikeIT. Cum să ne protejăm informațiile de pe platformele de socializare în fața noului val de sisteme AI

Utilizatorii rețelelor de socializare trebuie să justifice de ce nu vor ca datele lor să fie folosite pentru dezvoltarea serviciilor de inteligență artificială.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.