Anul 2021 ar putea fi anul recordurilor ca număr de locuințe livrate și vândute. Câte case au fost cumpărate

×
Codul embed a fost copiat

Mii și mii de locuințe au fost construite în acest an în zonele marilor orașe. Doar în București au fost ridicate peste 25 de mii de case și apartamente, iar Timișoara a depășit Cluj-Napoca la numărul de locuințe în dezvoltare.

În ciuda prelungirii crizei sanitare, dar și a scumpirilor generalizate, foarte mulți români, au devenit proprietari în 2021.

Peste 150.000 de case și apartamente au fost vândute în întreaga țară, din ianuarie și până în noiembrie. Asta înseamnă cu 65% peste numărul din aceeași perioadă a lui 2020, arată datele Agenției de Cadastru.

Doar în București și împrejurimi, anul acesta au fost cam 25.000 de apartamente și case în diferite etape de construcție, iar toate reprezintă investiții de 750 de milioane de euro, adică jumătate din totalul la nivel național. Pentru prima dată în ultimul deceniu, Timișoara întrece Cluj-Napoca la numărul de locuințe aflate în dezvoltare - 5.500, respectiv 5.000. Specialiștii din imobiliare spun că în zona Clujului se găsesc tot mai greu terenuri pentru locuințe.

Daniel Crainic, specialist imobiliare: ”Spre deosebire de Cluj, Timișoara are în continuare o serie de terenuri foarte bine localizate disponibile. Cu suma de care ai nevoie pentru a cumpăra în Cluj un apartament la periferie, în Timișoara poți cumpăra central sau semicentral liniștit.''

Citește și
Casele scăldate în lumină naturală sunt tot mai căutate în România. Dezavantajele acestor locuințe
Casele scăldate în lumină naturală sunt tot mai căutate în România. Dezavantajele acestor locuințe
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cluj-Napoca își menține însă primul loc în topul prețurilor la imobiliare, cu un preț mediu de vânzare de 1.960 de euro pe metrul pătrat, față de 1.630 de euro în București. La nivel național, prețurile cerute au crescut cu 15,1% în ultimele 12 luni.

Totuși, chiar dacă suntem încă în pandemie, anul acesta ar putea fi unul al recordurilor, ca număr de locuințe livrate și vândute, spun consultanții unei companii de consultanță imobiliară. Creșterea veniturilor și ieftinirea creditelor din ultimii ani i-au încurajat pe mulți români să cumpere locuințe, chiar din faza de proiect și în ciuda scumpirilor.

Gabriel Voicu, vicepreședinte companie de consultanță imobiliară: ”Cu salariul mediu de astăzi, este mult mai accesibil să cumperi un apartament cu două camere, la un preț mediu. Astăzi iți trebuie mai puțin de 100 de salarii sau 8,5 ani, iar în 2008-2009 iți trebuiau 33 de ani.''

Antoanela Comșa, Asociația Investitorilor Imobiliari din România: ”Lumea a făcut economii în perioada de pandemie. S-a văzut că în ultimii ani a fost o creștere de 5-7% a prețurilor apartamentelor.''

Pe de altă parte, și creditele se vor scumpi de la anul, pentru că dobânzile sunt în creștere, ceea ce îi va pune pe mulți români să se gândească de două ori înainte să se împrumute, mai ales că ne confruntăm și cu cea mai mare inflație din ultimul deceniu.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
O firmă din Pitești, care a primit autorizație pentru construcția unei case, a ridicat un bloc de locuințe
O firmă din Pitești, care a primit autorizație pentru construcția unei case, a ridicat un bloc de locuințe

În văzul tuturor, o firmă din Pitești, care a primit autorizație pentru construcția unei case, a ridicat, în schimb, un bloc de locuințe.

Casele scăldate în lumină naturală sunt tot mai căutate în România. Dezavantajele acestor locuințe
Casele scăldate în lumină naturală sunt tot mai căutate în România. Dezavantajele acestor locuințe

O casă plină de lumină naturală ne ajută să ne bucuram de soare cât mai mult, și să facem economie de energie. Este o tendință și în Romania, dar are și dezvantaje.

Un bărbat încă plătește credit pentru ”Prima casă”, după ce apartamentul său a fost distrus de o explozie
Un bărbat încă plătește credit pentru ”Prima casă”, după ce apartamentul său a fost distrus de o explozie

De un an, 12 familii din Galați trăiesc un coșmar. Au rămas fără locuințe, după o explozie puternică, produsă într-un apartament de la demisolul blocului.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.