Când trebuie să consultăm de urgență dermatologul. Sfatul medicilor

×
Codul embed a fost copiat

Față, urechi, scalp. Găsim extrem de multe vase de sânge și terminații nervoase în aceste zone.  

De aceea, orice pată sau formațiune care apare trebuie verificată de către medic în cel mult două săptămâni. De ce? Aflați în Doctor De Bine.

Dr. Mihaela Leventer, medic primar dermatolog: „Scoatem tumoră și doar tumoră. Exact cum am scoate dintr-un măr defect partea bolnavă. În interiorul pielii, tumora arată trebuie să o scot toată, cu toate prelungirile ei”.

Cu ajutorul biopsiei făcute în timp real, în timpul intervenției chirurgicale medicul scoate, din milimetru în milimetru, tumora, urmând direcția acesteia de dezvoltare. Corect excizată nu recidivează.

Cele mai frecvente tumori ale pielii se numesc carcinoame. Descoperite la timp și tratate corect, sunt perfect vindecabile. O persoană din cinci va face un carcinom de-a lungul vieții. Este cel mai frecvent cancer care apare în rândul oamenilor. De aceea, o dată pe an, mergeți la control dermatologic de rutină. Această regulă trebuie să o urmeze și copii.

Citește și
doctor de bine
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 13 noiembrie 2022
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Față, urechi, scalp. O posibilă formațiune tumorală care găsește multe vase de sânge, ori mulți nervi, evoluează rapid. Vasele de sânge și nervii au altă structură decât colagenul din piele, adică fundația de rezistență a pielii. De aceea, orice pată sau formațiune care apare trebuie verificată de către medic în cel mult două săptămâni.

Dr. Tiberiu Tebeică, medic primar anatomie patologică: „Există un spațiu antomic mic între nerv și colagenul adiacent, tumora nu poate să sape în colagen pentru că e fier -beton. Dacă a ajuns la nerv pe lânga nerv se insinuează foarte ușor. E un țesut mai moale. Teaca nervului e un țesutu moale, care permite celulelor tumorale să avansaze”.

Afectează teaca nervului, apare un fel de anestezie locală. Dar, e o cale de comunicare cu tot organismul. Pielea este la vedere, așadar puteți vedea orice modificare. Orice modificare, care nu trece în două săptămâni are nevoie de control medical de specialitate.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Românca de la conducerea unei universități celebre din Berlin. ”E uimitoare. E și o minte sclipitoare și un bun organizator”
Românca de la conducerea unei universități celebre din Berlin. ”E uimitoare. E și o minte sclipitoare și un bun organizator”

Este doctor în matematici, școlită în Statele Unite, dar și specialistă în inteligență artificială, aplicată în mediul de afaceri.

Doctor de bine. Emisiunea integrală din 13 noiembrie 2022
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 13 noiembrie 2022

Doctor de bine. Emisiunea integrală din 13 noiembrie 2022

Doctor de bine. Emisiunea integrală din 6 noiembrie 2022
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 6 noiembrie 2022

Doctor de bine. Emisiunea integrală din 6 noiembrie 2022

Doctor de bine. Emisiunea integrală din 30 octombrie 2022
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 30 octombrie 2022

Doctor de bine. Emisiunea integrală din 30 octombrie 2022

Cum a reușit o prostituată româncă să convingă un academician din Austria să îi transfere toată averea
Cum a reușit o prostituată româncă să convingă un academician din Austria să îi transfere toată averea

Un doctor din Tirolul de Est și-a transferat întreaga avere în contul unei prostituate de origine română de care s-a îndrăgostit, pe baza unor povești.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.