Claudiu Năsui (USR): „A ieşit fum alb. Avem candidaturi comune la Bucureşti”

Claudiu Năsui
Agerpres

Deputatul USR Claudiu Năsui afirmă că „a ieşit fum alb” în urma negocierilor dintre reprezentanţii USR-PLUS şi cei ai PNL, formaţiuni care vor avea candidaturi comune în Bucureşti.

„A ieşit fum alb. Avem candidaturi comune la Bucureşti. Bucureştiul va avea un viitor fără PSD. Nu a fost uşor. Am reuşit să avem candidaţi comuni ireproşabili astfel încât să putem avea un rezultat cu care să mergem în faţa electoratului”, a scris Claudiu Năsui pe Facebook, conform News.ro.

El a ataşat şi o fotografie din timpul negocierilor dintre reprezentanţii PNL şi USR-PLUS.

Aceeaşi fotografie a fost publicată pe Facebook de liderul USR, Dan Barna, care a scris doar: „2 a.m la Guvern”.

Liberalii s-au reunit, sâmbătă, de la ora 9.00, în şedinţa Biroului Politic Naţional al partidului, pentru a valida candidaţii la alegerile locale, din 27 septembrie, inclusiv pentru primăriile de sector. De la ora 10.00 este programată şi o întrunire a Biroului Naţional al USR pentru a aproba candidaturile la locale.

Citește și
Nicusor Dan
Nicușor Dan: Sunt 50 la sută şanse ca USR-PLUS şi PNL să meargă pe cont propriu la sectoare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În urma negocierilor liderilor celor două partide, USR ar urma să primească sectoarele 1 şi 2, PLUS - Sectorul 4, iar PNL va avea candidaţi la primăriile sectoarele 3, 5 şi 6, au declarat surse politice, pentru News.ro.

Clotilde Armand va fi candidatul USR la Primăria Sectorului 1, iar Radu Mihaiu la Primăria Sectorului 2. Din partea PLUS, la Sectorul 4 va candida Simona Spătaru, conform surselor citate.

Sursele politice au adăugat, pentru News.ro, că PNL îl are candidat pe Cristian Băcanu pentru Primăria Sectorului 5, iar Ciprian Ciucu va fi candidatul pentru Primăria Sectorului 6.

Conferință de presă la ora 17:00 

 

Președintele PNL, premierul Ludovic Orban, președintele USR, Dan Barna, președintele executiv PLUS, Dragoș Tudorache și candidatul Dreptei la Primăria Capitalei, Nicușor Dan, vor susține declarații de presă sâmbătă, ora 17.00, la Universitate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Traian Băsescu, despre Primăria Capitalei: „PMP nu e partid de milogi, ne vom juca şansa”
Traian Băsescu, despre Primăria Capitalei: „PMP nu e partid de milogi, ne vom juca şansa”

Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că USR nu doreşte ca PMP să facă parte din alianţa Dreptei în Capitală, motiv pentru care PMP va avea propriii candidaţi.

Nicușor Dan: Sunt 50 la sută şanse ca USR-PLUS şi PNL să meargă pe cont propriu la sectoare
Nicușor Dan: Sunt 50 la sută şanse ca USR-PLUS şi PNL să meargă pe cont propriu la sectoare

Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că sunt 50 la sută şanse ca USR-PLUS şi PNL să bată palma pentru candidaţi comuni la sectoare, dar în egală măsură există şi varianta ca cele două forţe politice să meargă pe cont propriu.

Un candidat USR-PLUS susține că ”alegerile ţinute în pandemie favorizează PSD”
Un candidat USR-PLUS susține că ”alegerile ţinute în pandemie favorizează PSD”

Deputatul Marius Bodea, candidat USR-PLUS la şefia Consiliului Judeţean Iaşi, susţine că dacă Guvernul va organiza alegeri în această perioadă de pandemie, ”PSD va primi un mare cadou”.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.