„Taxa pe uitare” percepută într-un cimitir din Ploiești. O angajată este cercetată disciplinar

cimitir
StirilePROTV

Persoanele cu locuri de veci într-un cimitir din Ploiești vor fi obligate să plătească o taxă suplimentară, dacă nu mai știu unde sunt acestea.

Așa numita „taxă pe uitare”, a fost votată de aleșii locali, transmite news.ro.  Taxa este însă prevăzută într-un regulament privind funcţionarea cimitirelor, document aprobat în urmă cu mai puţin de două luni de Consiliul Local.

Însă, o angajată a firmei Consiliului Local Ploieşti care se ocupă de administrarea cimitirelor din municipiu este cercetată disciplinar după ce a cerut unui concesionar să plătească o taxă de 28 de lei pentru că acesta nu a ştiut să menţioneze locul şi rândul pe care se află mormântul pentru care a mers să plătească impozitul anual, arată sursa citată.

Un bărbat a cărui soţie a mers să plătească impozitul pentru un loc de veci în cimitirul Bolovani din Ploieşti a reclamat, la SC Servicii de Gospodărire Urbană (SGU) SRL faptul că pe lângă valoarea impozitului, care este de 126 de lei, soţiei sale i-a fost percepută o taxă de 28 de lei pentru că nu a ştiut să spună cu exactitate rândul şi numărul alocat locului de veci în cimitir.

Aceasta este o firmă a consiliului Local Ploieşti, care administrează spaţii publice din oraş, inclusiv cimitirele.

Citește și
incendiu cimitir tulcea
Incendiu de proporții în cimitirul din Slava Rusă. De la ce ar fi pornit flăcările
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

După ce ploieşteanul s-a adresat în scris conducerii firmei care administrează cimitirele şi a prezentat situaţia şi într-un ziar local, oficialii Servicii de Gospodărire Urbană SRL au anunţat că angajatul care a încasat taxa este cercetat disciplinar. Cu toate acestea, taxa este prevăzută în regulamentul de funcţionare a cimitirelor din Ploieşti, document aprobat în 27 septembrie anul acesta de Consiliul Local Ploieşti.

Reacția firmei Primăriei

„În urma sesizării unui concesionar cu privire la încasarea abuzivă a acestui tarif, adresată atât societăţii noastre cât şi unei publicaţii locale, directorul general al societăţii a dispus verificarea în amănunt a situaţiei descrise. Astfel, s-a constatat că tariful a fost perceput eronat, fiind dispusă măsura cercetării disciplinare a casierului încasator. Pe cale de consecinţă, până în momentul clarificării acestor aspecte, directorul general a dispus stornarea facturii şi returnarea tarifului către petiţionar, precum şi suspendarea încasării acestui tarif, cu propunerea reanalizării acestuia la nivelul Consiliului Local”, a transmis printr-un comunicat de presă SC SGU Ploieşti.

Oficialii SGU au ţinut însă să precizeze că taxa a cărei reanalizare o propun acum nu este una care implică ”numai o simplă căutare în evidenţele electronice ale societăţii”.

„Identificarea locului de înhumare presupune un demers mult mai complex şi se aplică numai în cazurile în care concesionarii/moştenitorii nu pot furniza detaliile corespunzătoare locului. În aceste cazuri, informaţiile sunt lacunare, respectiv numai numele decedatului, eventual însoţit de anul decesului. Aşadar, identificarea nu presupune numai consultarea evidenţelor cimitirului, ci şi verificarea documentelor din dosarul locului, confruntarea acestora cu documentele deţinute de petent, deplasarea în teren pentru identificarea mormântului etc”, au mai arătat oficialii SGU Ploieşti.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Morminte vopsite în portocaliu, într-un cimitir din Alba. Motivul e absolut uluitor. S-a deschis dosar penal
Morminte vopsite în portocaliu, într-un cimitir din Alba. Motivul e absolut uluitor. S-a deschis dosar penal

Mormintele dintr-un cimitir din Alba au fost vopsite în portocaliu, iar polițiștii au început urmărirea penală împotriva administratorului cimitirului. Polițiștii fac cercetări pentru infracțiunea de profanare de morminte.

Incendiu de proporții în cimitirul din Slava Rusă. De la ce ar fi pornit flăcările
Incendiu de proporții în cimitirul din Slava Rusă. De la ce ar fi pornit flăcările

A fost prăpăd în comuna Slava Rusă din județul Tulcea. Cel mai probabil, o candelă lăsată aprinsă în cimitir a declanşat un incendiu care a cuprins sute de metri de vegetaţie. Zeci de pompieri au fost chemați la fața locului.

Zeci de sicrie, suspendate în aer după ce o clădire dintr-un cimitir din Italia s-a prăbușit | GALERIE FOTO
Zeci de sicrie, suspendate în aer după ce o clădire dintr-un cimitir din Italia s-a prăbușit | GALERIE FOTO

Zeci de sicrie au rămas suspendate în aer după prăbușirea unei clădiri de patru etaje, care conținea nișe funerare, la cel mai vechi cimitir din Napoli.

Bilanț sfâșietor: Trupuri de copii și de militari ucraineni, printre sutele de cadavre găsite în apropierea orașului Lîman
Bilanț sfâșietor: Trupuri de copii și de militari ucraineni, printre sutele de cadavre găsite în apropierea orașului Lîman

Autoritățile ucrainene au anunțat că au exhumat primele 20 de cadavre de civili, inclusiv copii, descoperite recent într-un cimitir proaspăt săpat în apropierea orașului Lîman, regiunea Donețk.

Piscină în cavou. Trei tineri s-au bălăcit într-un cimitir, cu crucea la cap | VIDEO
Piscină în cavou. Trei tineri s-au bălăcit într-un cimitir, cu crucea la cap | VIDEO

Piscină în cavou. Imagini virale cu trei tineri care s-au bălăcit într-un cavou au ajuns pe rețelele sociale, și de aici pe restul internetului. Locația este neprecizată, dar fapta lor a dus la reacții diverse.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.