„Ca om, i-a distrus cariera”. Instanța explică de ce merge Dănuț Lupu la închisoare după ce a încălcat legea

Danut Lupu
Facebook: Danut Lupu

Fostul fotbalist Dănuţ Lupu a fost condamnat la 7 luni şi 10 zile închisoare, după ce a fost prins de două ori conducând fără permis, judecătorii fiind obligaţi să-i aplice o pedeapsă cu executare.

Imediat după condamnare, în spaţiul public au apărut comentarii, inclusiv din partea unor oameni importanţi din fotbal, care reclamau duritatea pedepsei primite de Dănuţ Lupu, în condiţiile în care au existat cazuri de şoferi care au produs accidente soldate cu victime şi au scăpat de închisoare, scrie Agerpres.

„Eu cunosc unul care a omorât doi inşi şi nu a luat nici cu suspendare. (...) Este înfiorător de dură (sentinţa). Pentru aşa ceva să-ţi dea 7 luni şi 10 zile este de neconceput. În loc să-l laşi să muncească, îl sperii cu o lună, două. La puşcărie e o nenorocire. Îl distruge, psihic îl distruge. Ca om, i-a distrus cariera, că avea omul serviciu”, a declarat fostul preşedinte al LPF Dumitru Dragomir, pentru publicaţia Fanatik.

Decizia anunţată luni de Curtea de Apel Bucureşti are legătură cu faptul că Dănuţ Lupu era recidivist, iar judecătorii au fost nevoiţi să-i aplice o pedeapsă cu executare.

Prima abatere - Dănuţ Lupu invocă un prieten cu problemele medicale

Citește și
danut lupu
Unde se află Dănuț Lupu. Fostul fotbalist a fost condamnat la șapte luni și 10 zile de închisoare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În dimineaţa zile de 23 octombrie 2017, Dănuţ Lupu se deplasa de la Slănic Moldova spre casă la volanul unui autoturism BMW X5, fiind însoţit de un prieten. Când trece prin judeţul Vrancea, fostul fotbalist produce un accident auto pe DN2 E85, soldat cu pagube materiale. Un echipaj de la Poliţia Rutieră soseşte la locul accidentului, îl legitimează pe şofer şi constată că avea permisul de conducere anulat încă din anul 2001.

Este trimis în judecată, iar în timpul procesului susţine că maşina aparţinea prietenului său, iar el a preluat conducerea autovehiculului, deoarece amicului i se făcuse rău.

Judecătorii dau dovadă de clemenţă şi îi aplică o pedeapsă blândă, având în vedere că îşi recunoscuse vinovăţia, iar infracţiunea era una minoră. Astfel, Judecătoria Focşani îl condamnă la 8 luni închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, scăzută de Curtea de Apel Galaţi la 6 luni, tot cu amânare.

În motivarea condamnării, un magistrat de la Judecătoria Focşani şi-a exprimat convingerea că "incidentul ce face obiectul cauzei va fi un eveniment care nu se va mai repeta în viaţa inculpatului (Dănuţ Lupu). Fiind o persoană la vârsta maturităţii, studii superioare, are capacitatea de conştientizare a faptei sale şi a urmărilor acesteia, astfel că va adopta pe viitor o atitudine de respectare întocmai a normelor juridice de convieţuire socială".

În decizia rămasă definitivă pe 23 iulie 2020, Curtea de Apel Galaţi stabilise un termen de supraveghere de doi ani, timp în care Dănuţ Lupu nu avea voie să mai săvârşească o faptă penală, în caz contrar pedeapsa cu suspendare transformându-se în una cu executare.

A doua abatere - Dănuţ Lupu se justifică tot cu probleme medicale

Peste numai o săptămână de la condamnarea primită la Curtea de Apel Galaţi, respectiv în data de 30 iulie 2020, Dănuţ Lupu este oprit de un echipaj de la Rutieră în judeţul Ilfov, în timp ce conducea un autoturism marca Volvo. Poliţiştii constată că are permisul de conducere suspendat, îi întocmesc dosar penal, iar fostul fotbalist este trimis pentru a doua oară în judecată.

Procesul începe la Judecătoria Cornetu, unde îşi recunoaşte faptele, dar invocă din nou probleme medicale, respectiv că se grăbea să ajungă la spital.

Judecătorul de la Cornetu consideră că faptele săvârşite de fostul fotbalist nu sunt grave, notând că: "În privinţa urmărilor, instanţa constată că acestea s-au rezumat la pericolul abstract pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice şi nici nu există indicii din care să rezulte că inculpatul ar fi condus agresiv sau periculos", "se reţine că acesta a avut o atitudine sinceră, de recunoaştere a faptei, colaborând cu organele judiciare".

Magistratul îl condamnă pe Dănuţ Lupu la o pedeapsă minimă de 4 luni închisoare, însă constată că fostul fotbalist are cazier judiciar şi, în baza unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din septembrie 2017, este nevoit să aplice pedepse cu executare atât pentru primul dosar, cât şi pentru al doilea, având în vedere că Dănuţ Lupu a încălcat legea în timpul termenului de supraveghere.

Cele două pedepse sunt contopite şi la cea mai grea de 6 luni se adaugă un spor de o treime din condamnarea de 4 luni, rezultând în final 7 luni şi 10 zile, cu executare.

Dănuţ Lupu a atacat decizia la Curtea de Apel Bucureşti, însă fără succes. Magistraţii au respins apărarea fostului fotbalist că a încălcat legea deoarece se grăbea să ajungă la spital.

„Aspectele invocate de inculpat privind faptul că se simţea rău sau că nu ar fi reuşit să cheme un taxi ori să fie condus de o altă persoană la o unitate de spital cu un autovehicul nu se circumscriu vreuneia dintre cauzele justificative ori de neimputabilitate prevăzute de lege", au explicat judecătorii.

„Solicitarea apelantului de a se dispune pedeapsa amenzii este nefondată, având în vedere modalitatea de comitere a faptei, împrejurările de săvârşire a acesteia, care denotă un pericol social relativ ridicat pentru siguranţa traficului rutier, faptul că inculpatul nu este la primul contact cu legea penală şi a perseverat pe cale infracţională, săvârşind fapta în termenul de supraveghere stabilit anterior, fără a ţine seama de clemenţa soluţiei de amânare a aplicării pedepsei”, au mai notat magistraţii în decizia de condamnare, subliniind că nu există o prevedere legală care să le permită să aplice o pedeapsă cu suspendare.

La scurt timp după a doua condamnare, Dănuţ Lupu este dat în urmărire generală. Din ultimele informaţii, el se află în Dubai, dar a promis într-o intervenţie telefonică că se întoarce în ţară la sfârşitul săptămânii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Dănuț Lupu, cel mai teribilist șofer din fotbalul românesc. Infracțiunile în serie care l-au condus spre închisoare
Dănuț Lupu, cel mai teribilist șofer din fotbalul românesc. Infracțiunile în serie care l-au condus spre închisoare

Fostul fotbalist Dănuț Lupu merge la închisoare. El a fost condamnat la 7 luni și 10 zile cu executare.

Unde se află Dănuț Lupu. Fostul fotbalist a fost condamnat la șapte luni și 10 zile de închisoare
Unde se află Dănuț Lupu. Fostul fotbalist a fost condamnat la șapte luni și 10 zile de închisoare

Fostul fotbalist al Naționalei, Dănuț Lupu, a fost dat în urmărire generală. Curtea de Apel București l-a condamnat astăzi definitiv la închisoare cu executare, după ce a fost prins fără permis la volan, doar că el nu este în țară.

Fostul fotbalist al echipei Dinamo Dănuț Lupu a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare
Fostul fotbalist al echipei Dinamo Dănuț Lupu a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare

Fostul fotbalist al echipei Dinamo Dănuț Lupu a fost condamnat definitiv la închisoare, după ce judecătorii au respins apelul său în dosarul în care a fost judecat pentru conducere fără permis.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.