Un TIR venit din Serbia a luat foc la Târgoviște, aproape de 2 benzinării. Neașteptat cum a pornit incendiul

TIR
StirilePROTV

A fost panică pe centura oraşului Târgovişte, în judeţul Dâmboviţa! O remorcă tractată de un camion din Serbia a luat foc în mers, după ce un cauciuc a explodat.

În interior se aflau suluri mari de hârtie igienică, iar flăcările s-au extins fulgerător. Pericolul a fost cu atât mai mare cu cât în vecinătate se aflau două benzinării.

Incendiul s-a produs pe centura oraşului Târgovişte, la o oră de vârf, când traficul era intens. Şoferul camionului, de naţionalitate sârbă, povesteşte că s-a speriat teribil când a auzit o bubuitură în spate, iar în scurt timp cea de-a doua remorcă pe care o transportă a fost cuprinsă de flăcări şi de un fum gros.

Pericolul era cu atât mai mare cu cât la nici 100 de metri de locul unde s-a produs incendiul sunt două benzinării, iar angajaţii de aici se temeau de ce este mai rău. Cei aflaţi în trafic au sunat la 112 când au văzut flăcările uriaşe, iar la faţa locului s-au mobilizat mai multe echipaje de la pompieri, iar în cele din urmă au reuşit să lichideze incendiul

Locotenent Claudiu Stan, locţiitor Detaşamentul de pompieri Târgovişte: "La ajungerea noastră, incendiul se manifestă generalizat la cea de-a doua remorcă, care transporta hârtie igienică."

Citește și
O mașină plină de lactate s-a izbit de un taxi. Ce s-a întâmplat
O mașină plină de lactate s-a izbit de un taxi. Ce s-a întâmplat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Din primele verificări, incendiul ar fi fost cauzat de explozia unuia dintre cauciurile remorcii care a luat foc. Din cauza valvătăilor, marfa, câteva tone de hârtie igienică, a fost distrusă în totalitate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Zeci de angajați ai unui laborator de dulciuri din Târgoviște, infectați cu Covid-19. Cu câte persoane au intrat în contact
Zeci de angajați ai unui laborator de dulciuri din Târgoviște, infectați cu Covid-19. Cu câte persoane au intrat în contact

Un număr de 13 angajaţi ai unei unui laborator de producţie a dulciurilor care operează mai multe cofetării din municipiul Târgovişte au fost diagnosticaţi cu COVID-19.

O mașină plină de lactate s-a izbit de un taxi. Ce s-a întâmplat
O mașină plină de lactate s-a izbit de un taxi. Ce s-a întâmplat

Accident pe centura orașului Târgoviște. Un vehicul de transport de marfă care transporta produse lactate s-a ciocnit cu un taxi.

Autobuze incendiate la Târgoviște. Ce spun polițiștii
Autobuze incendiate la Târgoviște. Ce spun polițiștii

Trei autobuze s-au făcut scrum marți noapte la Târgoviște. Incendiul s-a produs în fosta autogară din oraș, folosită în prezent de o firmă privată.

Accident grav la ieșirea din Târgoviște. Cum s-a răsturnat o femeie cu mașina
Accident grav la ieșirea din Târgoviște. Cum s-a răsturnat o femeie cu mașina

Accident pe șosea, la ieșirea din Târgoviște spre Câmpulung. O șoferiță în vârsta de 41 de ani s-a răsturnat cu mașina după ce a pierdut controlul volanului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.