Un lac din județul Alba s-a transformat în groapă de gunoi. Apa alimentează multe localități

×
Codul embed a fost copiat

Peisaj dezolant pe lacul de la Mihoiești din judeţul Alba. Luciul de apă s-a transformat în groapă de gunoi după ce Arieșul, umflat de topirea zăpezilor, a dus la vale tone de deşeuri, peturi, şi lemne, din amonte.

Mizeriile au fost prinse în gheaţă şi nu pot fi adunate până nu se încălzeşte. Apa de aici alimentează mai multe localităţi din aval.

Imaginile cu deşeurile prinse în lacul îngheţat stârnesc revoltă. O viitură - pornită în momentul în care s-a topit zăpada - a adus aici milioane de peturi, buşteni şi multe alte mizerii. Apa a măturat malurile şi a adunat toate gunoaiele aruncate la voia întâmplării de cei care locuiesc în amonte.

Din baraj sunt alimentate cu apă mai multe localităţi din aval. Reprezentanții Serviciului de Gospodărire a Apelor din Alba au fost în zonă şi spun că nu pot aduna resturile până când gheaţa nu se va topi. Nu par însă îngrijoraţi.

Garda de Mediu anunţă că va face mai multe controale pentru a-i identifica pe cei care aruncă mizeriile în albia râului Arieş şi îi vor amenda.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Amenzile pentru cei care aruncă gunoiul la voia întâmplării pot ajunge şi la 100.000 de lei. Până acum însă autorităţile nu au sancţionat pe nimeni.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
România devine groapa de gunoi a Europei din cauza importurilor ilegale de deșeuri
România devine groapa de gunoi a Europei din cauza importurilor ilegale de deșeuri

Traficul ilegal cu gunoaie a înflorit la granița României, iar autoritățile par incapabile să oprească fenomenul.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.