Tragedie provocată de șoferul unei mașini cu volan pe dreapta. ”A zburat peste gard”

×
Codul embed a fost copiat

Accident tragic şi inexplicabil sâmbătă noapte, în judeţul Buzău. Două persoane şi-au pierdut viaţa şi o a treia a fost rănită, după ce maşina cu volan pe partea dreaptă în care se aflau a derapat într-o curbă.

Maşina a lovit succesiv un copac, mai multe podeţe, a zburat prin aer câţiva metri şi a aterizat cu roţile în sus în curtea unei case. Doi dintre ocupanţi au murit pe loc. Accidentul s-a petrecut pe un drum local, total necirculat la acea oră.

Maşina, cu volan pe dreapta, era condusă de un tânăr de 28 de ani. Recent întors în ţară, băiatul a vrut să-şi scoată prietenii la o plimbare. După miezul nopţii însă, în localitatea Grăjdana, şoferul a pierdut controlul volanului într-o curbă, a lovit un copac, mai multe podețe de pe marginea drumului, iar apoi a zburat prin aer câţiva metri şi s-a oprit în curtea unei case.

"Când am ieşit, era roata asta aici în drum şi numai ţăndări tot drumul... Eu nici nu am ştiut că mașina e zburata acolo peste gard, a zburat peste gard, nu vedeţi că a trecut prin salcâmii ăia nici nu a atins", spune unchiul șoferului.   

După saltul peste gard, maşina a aterizat cu rotile în sus, iar bucăţi din croserie au fost împrăştiate pe asfalt. Şoferul şi pasagerul din stânga, un bărbat de 47 de ani, au murit pe loc. Singurul care a scăpat cu viaţa este un tânăr de 20 de ani, aflat pe bancheta din spate. Acesta a fost transportat la spitalul de urgenţă din Buzău.

Citește și
animatie grafica
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a spulberat un șofer începător două mașini de poliție, pe A1
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Subcomisar Gheorghe Colăcel, IPJ Buzău: "Nu a adaptat viteza într-o curbă la dreapta, a intrat în coliziune cu un cap de pod şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Din accident au rezultat două persoane decedate şi un rănit."

Poliţiştii trebuie să afle dacă maşina mergea cu viteza şi dacă şoferul consumase alcool înainte de a se urca la volan. Pentru a scoate din curte mormanul de fiare în care s-a transformat maşina, a fost adus un buldozer.
 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Doi tineri care plecau la muncă în Belgia au murit zdrobiți de un TIR, în Sibiu
Doi tineri care plecau la muncă în Belgia au murit zdrobiți de un TIR, în Sibiu

Accident groaznic în judeţul Sibiu. Doi tineri care plecau la muncă, în Belgia, au murit după ce maşina lor a fost zdrobită de un TIR, în zona Hula Bradului.

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a spulberat un șofer începător două mașini de poliție, pe A1
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a spulberat un șofer începător două mașini de poliție, pe A1

Impact violent vineri seară pe autostrada A1, în judeţul Ilfov.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.