Seceta și ciorile afectează culturile fermierilor. Câmpurile de floarea soarelui sunt distruse în Brăila

×
Codul embed a fost copiat

19 județe din țară sunt afectate de secetă, a anunțat Ministerul Agriculturii. Suprafața totală se apropie de 90 de mii de hectare. Zona agricolă din Timiș este la un pas să fie declarată zonă calamitată.

În Brăila culturile de floarea soarelui sunt distruse și de ciorile care nu mai au cu ce să se hrănească. Iar în Alba până și livezile cu meri suferă din cauza lipsei de apă.

Fermierii au surprins zeci de ciori care se abat înfometate asupra unei culturi de floarea soarelui. Ce au lăsăt în urmă nu mai poate fi valorificat.

Daniel Tudose, fermier: Au devorat această cultură de floarea soarelui. Toți fermierii din zonă sunt afectați. E compromisă 90-95%. Am încercat cu sperietori clasice, cu tunuri care fac zgomot și nu, am abandonat lupta. Am fi făcut un 2000-2400 de kg la ha, avem densitate, i-am făcut toate tratamentele, am încercat ca să facem totul ca să avem o recoltă bună.

Ciorile s-au înmulțit în ultima vreme, spun fermierii din zonă. Păsările nu pot fi sacrificate decât într-un număr limitat și doar de vânători.

Citește și
apa seceta canicula jurnal
Orașul din România care a rămas cu apă în rezervor doar pentru o zi. Rezervele țării scad în ritm rapid
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Traian Cismaș, director executiv Direcția Agricolă Brăila: Atac al ciorilor în câmp a mai fost, dar nu la nivelul acesta, acum s-a suprapus și cu seceta pedologică. Pe câmp nu a mai rămas nimic și probabil își caută și ele hrană.

Seceta afectează aproape 90.000 de hectare din 19 județe din țară, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Sunt incluse doar suprafețele raportate în baza proceselor verbale de constatare a pagubelor. În realitate, ar putea fi întinderi și mai mari distruse.

Seceta a redus drastic inclusiv recolta de mere. În județul Alba, de exemplu, merele sunt mult mai mici decât cele de anul trecut. Unde nu au fost irigate, livezile au pierderi mari.

Cornel Baba, proprietar livadă: Pomii suferă, afară sunt 35 de grade 40, merele au rămas mici, pământul este uscat. Aici e 80% pierdere până în momentul de față.

Stațiunea de Cercetare de la Blaj are recolta de mere înjumătățită de secetă.

Dr. ing. Liliana Tomoiagă, director SCDVV Blaj: Anul trecut producția la hectar a fost 25 de tone într-o livadă clasică și anul acesta sperăm să ajungem la 12 tone.

Puținele mere coapte sunt aici transformate în suc pasteurizat.

Ing. Florin Șerbu, SCDVV Blaj: E cea mai bună soluție pentru a putea să le utilizăm și a ne recupra o parte din cheltuielile care s-au făcut.

3 litri de suc de mere se vând cu 16 lei, dar nu este exclus ca la toamnă prețurile să crească din cauza producției reduse de mere.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Muntele Găina a luat foc. Arde o suprafață mare. VIDEO
Muntele Găina a luat foc. Arde o suprafață mare. VIDEO

Un incendiu puternic de vegetație a izbucnit pe Muntele Găina.

Orașul din România care a rămas cu apă în rezervor doar pentru o zi. Rezervele țării scad în ritm rapid
Orașul din România care a rămas cu apă în rezervor doar pentru o zi. Rezervele țării scad în ritm rapid

Fără ploi și cu rețele de alimentare șubrede care încep să cedeze din cauza nevoii mari de apă, peste 200 de localități din țară au impus restricții. Situația este critică la Covasna.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.