Reacția lui Arafat întrebat dacă garantează cu funcția măsurile anunțate după cazul Alexandra

×
Codul embed a fost copiat

La două săptămâni de când Alexandra a sunat disperată la 112, iar instituţiile statului român nu au reuşit să o găsească în viaţă, autorităţile promit că în opt luni vom avea un sistem capabil să detecteze telefoanele cu precizie. 

Anunţul a fost făcut de secretarul de stat, Raed Arafat, care propune 14 măsuri. Una dintre ele este pregătirea dispecerilor pentru a învăţa cum să gestioneze un apel de urgenţă. Cei care nu reuşesc să treacă de aceaste stagii de formare, ar putea fi eliminaţi din sistem.

Una dintre măsurile anunţate de secretarul de stat Raed Arafat este implementarea sistemului AML, Advance Mobile Location, o tehnologie care poate reduce raza de căutare a unui telefon până la 5-10 metri. Este folosită deja în 15 ţări, în timp ce la noi este utilizat sistemul CELL ID, care poate oferi o rază de căutare de până la 35 de kilometri.

Raed Arafat, secretar de stata MAI: "Este foarte realist să spunem că vom avea acest sistem în opt luni. Aacest sistem are şi limitări, de exemplu tipul telefonului, terminalul."

Autorităţii spun că vor cere ajutorul companiei Google. Tehnologia depistează însă doar telefoanele inteligente.

Citește și
guvern
De abia după moartea Alexandrei și a Luizei, autoritățile vin cu schimbări legislative
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

O altă etapă, începută deja conform autorităţilor, este formarea a peste 600 de oameni în întreaga ţară. Nu ar mai trebui să existe un caz Alexandra, o altă persoană care să se simtă fără sprijin chiar în timp ce e la telefon cu un operator de la 112.

Raed Arafat, secretar de stata MAI: "Cine nu trece de acest stagiu, fie îl repetă până îl trece, fie este scos din sistem."

Secretarul de stat Raed Arafat a promis o soluţie şi pentru cartele pre pay în aşa fel încât dispecerii să primească informaţii despre cei care sună la 112 de pe aceste cartele. Datele oficialilor arată că peste 80% dintre apelurile false vin de pe aceste cartele. Cele 14 măsuri se regăsesc într-un proiect de lege, aflat în dezbatere publică.

Viorica Dăncilă: "Îmi doresc adoptarea cât mai rapidă a acestui act normativ. O să solicit parlamentului o sesiune extraordinară pentru adopatrea acestor măsuri."

Unele măsuri au un termen scurt, în timp ce altele sunt preconizate să fie duse la bun sfârşit în 36 de luni. Nu este pentru prima dată când Raed Arafat vorbeşte despre proceduri şi măsuri concente pentru localizarea apelurilor la 112. Acum cinci ani, după tragedia din Apuseni, când un avion prăbuşit în munţi a fost găsit după şase ore, şi-a luat angajamenul să schimbe lucurile, deşi nu fusese implicat direct în operaţiune.

Raed Arafat, în 2014: "Trebuie să avem proceduri mult mai clare, trebuie să avem responsabilităţi mult mai clare, şi trebuie să avem proceduri, trebuie clarificate mai mult. A fost o lecţie în anumite privinţe care trebuie să o luăm în seamă şi care nimeni nu poate să o nege."

Însă autorităţile nu au învăţat lecţia, iar Alexandra a plătit cu viaţa.

Raed Arafat, secretar de stata MAI: Puteam să o facem mai repede, clar, da, dar nu vă pot spune eu de ce.
Reporter: Garantaţi cu funcţia aceste măsuri?
Raed Arafat, secretar de stata MAI: Nu.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Arafat anunță măsurile luate în cazul sistemului 112. Ce spune despre cartelele prepay
Arafat anunță măsurile luate în cazul sistemului 112. Ce spune despre cartelele prepay

Secretarul de stat Raed Arafat, preşedinte al Comitetului interministerial privind sistemul apelurilor de urgenţă 112 a prezentat măsurile pe termen scurt, mediu și lung pe care urmează să le ia.

De abia după moartea Alexandrei și a Luizei, autoritățile vin cu schimbări legislative
De abia după moartea Alexandrei și a Luizei, autoritățile vin cu schimbări legislative

Abia acum, după ce strigătul disperat al Alexandrei a fost în zadar, iar Luiza a murit fără să o ştie nimeni, autorităţile propun modificări legislative, dar şi semnarea de urgenţă a contractului prin care STS să fie în sfârşit modernizat.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.