Radu Mazăre se grăbește să facă nuntă. "Cine ştie, poate mă trezesc şi cu un nepoţel!"

Radu Mazăre se grăbește să facă nuntă
Agerpres

Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, a depus cerere la Penitenciarul Rahova pentru a se căsători pe data de 5 iulie, când își sărbătorește și ziua de naștere.

Radu Mazăre dorește să-și unească destinul cu aleasa inimii lui, Roxana, pentru ca apoi cei doi să fie nași pentru un alt cuplu care se va căsători la peniteniciar.

Fratele fostului primar, Mihai Mazăre, a precizat că acesta dorește să facă și cununia religioasă, însă conducerea penitenciarului este cea care decide dacă se poate face sau nu.

"Cel mai probabil, nu va fi cununie religioasă. În urma demersului făcut de Radu, personal de el, şi a demersului făcut de Lizeta Haralambie, avocata lui, pe această problemă, urmează să aflăm ce decizie ia penitenciarul. Şi dacă va fi de acord şi cu o cununie religioasă. Dacă nu, va avea loc după o perioadă”, a spus Mihai Mazăre pentru un post de televiziune, informează replicaonline.ro.

 

Citește și
Radu Mazăre va fi mire și naș în aceeași zi, la penitenciar
Radu Mazăre va fi mire și naș în aceeași zi, în penitenciar. Cum și-a cerut iubita de nevastă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mazăre și proaspăta soție vor fi nași pentru un alt cuplu

 

Mihai Mazăre a mai spus că nu va fi o nuntă în adevăratul sens al cuvântului, având în vedere condiţiile în care se va desfăşura evenimentul, ci va fi o ceremonie simplă.

Ulterior, proaspeţii însurăţei vor fi părinţi spirituali pentru un alt cuplu care se va căsători tot la peniteniciar. „Va fi o ceremonie simplă, urmând să fie prezente doar 10 persoane, o parte din familia Roxanei, o parte din familia lui. Apoi, după ce se vor căsători, vor cununa un coleg cu care a stat în perioada de carantină. Şi el se va căsători cu aleasa inimii lui, Maria”, a completat Mazăre.

„Cred că e o dovadă reciprocă de ataşament şi iubire reciprocă. El vrea să-i demonstreze Roxanei că apreciază la valoare maximă tot ce a făcut pentru el în aceşti ani, iar ea i-a fost fidelă, dar şi pentru ce o să urmeze. Cine ştie, poate mă trezesc şi cu un nepoţel!”, a încheiat Mihai Mazăre.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Radu Mazăre ar putea scăpa de celelalte dosare în care este judecat pentru corupţie
Radu Mazăre ar putea scăpa de celelalte dosare în care este judecat pentru corupţie

Condamnat definitiv la 9 ani de închisoare, fostul primar al Constantei Radu Mazăre ar putea scăpa de celelalte dosare în care este judecat pentru acuzaţii de corupţie.

Radu Mazăre va fi mire și naș în aceeași zi, în penitenciar. Cum și-a cerut iubita de nevastă
Radu Mazăre va fi mire și naș în aceeași zi, în penitenciar. Cum și-a cerut iubita de nevastă

Ţara arde, iar Radu Mazăre se pregăteşte de însurătoare. Informaţia a fost făcut publică de fratele fostului primar al Constanței.

Radu Mazăre și-a anunțat frații că se însoară în pușcărie. Le-a cerut să-i aducă cireșe
Radu Mazăre și-a anunțat frații că se însoară în pușcărie. Le-a cerut să-i aducă cireșe

Aflat după gratii, în penitenciarul de maximă siguranţă Rahova, Radu Mazăre are gânduri serioase, de însurătoare, şi fraţii lui susţin că a şi cerut-o în căsătorie pe iubita lui.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.