Primele probe concludente în cazul de la Caracal: Fragmente osoase, probe biologice și telefonul Alexandrei

×
Codul embed a fost copiat

Abia la 8 zile de când Alexandra a sunat la 112 și a implorat să fie salvată, anchetatorii au găsit primele probe concludente care influenţează dramatic acest caz, urmărit cu revoltă și durere de o țară întreagă.

Procurorii și ofițerii veniți vineri dimineață de la București au verificat din nou casa și curtea lui Gheorghe Dincă, dar și împrejurimile. Așa au descoperit telefonul Alexandrei și urme de sânge în locul în care suspectul susține că ar fi ucis-o.

Operaţiunea de proporţii a poliţiei a debutat în curtea casei lui Gheorghe Dincă vineri dimineaţă. Jandarmii au înconjurat imobilul, iar anchetatorii veniţi de la Bucureşti au reluat cercetarea la fața locului de la zero.

La aceste cercetări complexe participă echipe mixte: specialişti, ofiţeri şi criminalişti din Poliţia Capitalei. Anchetatorii au împărţit proprietatea lui Gheorghe Dincă în mai multe parcele şi încearcă să verifice fiecare centimetru pătrat.

Este o desfăşurare de forţe impresionantă, în care miza este descoperirea unor probe care să îl lege în mod direct pe Gheorghe Dincă de cele două victime. În curte sunt căutate rămăşiţe umane, în timp ce în casă, poliţiştii caută lucruri ce pot aparţine victimelor şi dovezi ale locurilor în care ele să fi fost sechestrate.

Citește și
Caracal
INML: Oasele ridicate din casa lui Dincă aparţin unei fete de 15-17 ani
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mihaela Porime, purtătorul de cuvânt al DIICOT: "Se va avea în vedere şi vor fi verificate şi gropile acelea cu beton şi ciment după ce în prealabil vom face o degajare a zonelor respective.”

După câteva ore de cercetare, apar şi primele fragmente osoase. Sunt recoltate şi trimise la Institutul de medicină legală, însă criminaliştii cred că aceste rămăşiţe provin de la animale. Ca să fie siguri, vor fi însă analizate.

Alte echipe de poliţişti au căutat în zonele apropiate de locuinţă şi au găsit un telefon mobil. Este chiar telefonul Alexandrei, care a fost închis după ce fata a fost sechestrată.

Aparatul a fost descoperit în parcul din Caracal, într-o baltă mlăştinoasă. Dincă ar fi recunoscut că l-a aruncat acolo încă din primele declaraţii, însă primii poliţişti care au căutat, nu au dat de el.

Investigaţiile vor fi de lungă durată, cel puţin o săptămână, pentru că spaţiul în care se face cercetarea este vast.

Anchetatorii şi au instalat un cort pe propietarea lui Gheorghe Dincă şi acolo sunt centralizate toate probele culese în timpul cercetărilor.

Gheorghe Dincă a fost adus de dimineaţă în curtea casei lui, ca să asiste la percheziţii pentru că anchetatorii vor să elimine eventuale speculaţii că ar fi plantat probe.

Mihaela Porime, purtătorul de cuvânt al DIICOT: "A mai oferit noi indicii care vor fi valorificate şi verificate în cadrul anchetei.
Reporter: Despre ce indicii e vorba?
Mihaela Porime, purtătorul de cuvânt al DIICOT: Nu pot spune la acest moment.”

În fața casei lui Gheorghe Dincă au ajuns şi rudele Luizei Melencu - fata de 18 ani dispărută acum 3 luni.

Mătușa Luizei: "Nu ne-a spus nimic. Au preluat dosarul cei de la Bucureşti şi sper să fie mai competenţi ca cei din zonă."

Bunica Luizei: "Nu cred că o să găsească nimic. Luiza este în viaţă. Sufletul meu spune că este în viaţă.
Reporter: Luaţi în calcul varianta unui trafic de persoane?
Bunica Luizei: Da."

Cu 12 ore înainte, anchetatorii l-au audiat la Bucureşti pe Gheorghe Dincă.

Claudiu Lascoschi, avocat: "Şi-a menţinut declaraţia şi s-a reluat din nou firul evenimentelor. A recunoscut, de data trecută, deci nu şi-a schimbat declaraţia.”

Este posibil că suspectul să fi oferit noi informaţii pe care anchetatorii încearcă acum să le folosească pentru a strânge probe în cazul dispariţiei celor două fete: Luiza şi Alexandra.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
DIICOT: Au fost identificate fragmente osoase și probe biologice la locuința lui Dincă
DIICOT: Au fost identificate fragmente osoase și probe biologice la locuința lui Dincă

Anchetatorii veniți din București au reluat de la zero cercetările în locuința lui Gheorghe Dincă și în împrejurimi: au găsit telefonul Alexandrei și urme de sânge.

INML: Oasele ridicate din casa lui Dincă aparţin unei fete de 15-17 ani
INML: Oasele ridicate din casa lui Dincă aparţin unei fete de 15-17 ani

Fragmentele osoase ridicate din casa lui Gheorghe Dincă din Caracal aparţin unei persoane de sex feminin cu vârsta de 15-17 ani.

Cercetări la locuința lui Gheorghe Dincă. Telefonul Alexandrei a fost găsit în parc
Cercetări la locuința lui Gheorghe Dincă. Telefonul Alexandrei a fost găsit în parc

Anchetatorii au găsit vineri, la Caracal, telefonul Alexandrei Măceşanu, după ce a fost efectuată o conducere în teren cu inculpatul Gheorghe Dincă, a anunţat purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.