Primele 15 tramvaie noi au început să circule în Capitală. Bucureștiul are nevoie de cel puțin 400

×
Codul embed a fost copiat

La o zi de când Capitala a sărbătorit 128 de ani de la punerea în circulație a primului tramvai electric au început să circule noi garnituri.

Ce-i drept cu întârziere de câteva luni. Noile tramvaie vor circula deocamdată doar pe o linie reabilitată, iar înăuntru va fi un controlor care va verifica biletele. Până în 2024 vom avea 100 de tramvaie noi, dar Capitala are nevoie de cel puțin 400.

Primele 15 tramvaie noi au început să circule în Capitală, după aproape 6 luni de așteptare. Până la finalul anului, alte două urmează să intre pe traseu, iar până în 2024 vom avea 100 astfel de modele.

Noul tramvai "Imperio" a fost construit la Arad și are o lungime de 36 de metri, este dotat cu WIFI și are supraveghere video. Printre primii care l-au încercat a fost Primarul Capitalei.

Noile tramvaie au o capacitate de 322 de locuri, dintre care 56 sunt pe scaune. Sunt dotate cu sisteme de aer condiționat și de încălzire, cu priză USB și au un consum energetic mai scăzut.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

E prima achiziție după zeci de ani. Flota Societății de Transport București este învechită, peste 220 de tramvaie au până în 28 de ani vechime, iar alte 20 circulă de aproape 50 de ani.

Bărbat: „Cele străvechi le-am apucat, care aveau farmecul lor, cu scări rabatabile, cu 2 clase, cu diferențiere de preț între o clasă și cealaltă, cele vechi care circulă încă pe liniile din România sunt totalmente anacronice și nepotrivite cu momentul și cu nevoile orașului”.

Director General, STB: „E prima achiziție după aproape 50 de ani în Capitală. Sunt primele 15 tramvaie moderne, pe care le putem utiliza, sunt dotate cu aer condiționat, sunt cu podea coborâtă, cu accesibilitate sporită”.

200 de milioane de euro, bani europeni, au costat cele 100 de tramvaie. Acum Primăria promite și alte mijloace de transport în comun noi, dar vrea și să le modernizeze pe cele vechi.

Stelian Bujduveanu - Viceprimarul Capitalei: „Ne trebuie cel puțin 400 de tramvaie în București. Schimbăm toate scaunele vechi, reabilităm tramvaiele și în premieră încercăm să montăm aere condiționate pe cele vechi”.

Nicușor Dan - Primarul Capitalei: „Ultima fază a achiziției, 100 de autobuze electrice cu bani europeni, ca și tramvaiele. 100 de troleibuze, bani din Fondul de Mediu. O să lansăm curând achiziția pentru 22 de troleibuze pentru care ne-a fost acceptată finanțarea prin PNRR”.

Pentru punerea în circulație a noilor tramvaie a fost nevoie de modificarea peroanelor, prea mici pentru lungimea garniturilor. De exemplu, doar pe linia 41, modernizarea celor 14 peroane a costat 4,5 milioane de lei.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.