Pelerinajul de Florii. Mii de oameni participă la procesiunea din București. VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

În Bucureşti, dar şi în alte oraşe din ţară, în sâmbăta lui Lazăr, ajunul marii sărbători dedicate "Intrării Domnului în Ierusalim", credincioșii participă la „Pelerinajul de Florii”.

Se sfințesc ramurile de salcie care sunt apoi oferite oamenilor. Procesiunea a început în Capitală de la Mănăstirea Radu Vodă.

Pelerinajele care au loc sâmbătă în mai multe zone din țară anticipează marea sărbătoare de duminică, Intrarea Domnului în Ierusalim. Procesiunea din Capitală a început la 16:15, de la Mănăstirea Radu Vodă, unde, în primul rând, s-au sfințit ramurile de salcie care au fost oferite credincioșilor care participă.

Citește și
Târg tradițional de Florii și Paște, la Târgoviște. Care e însă vedeta culinară internațională
Târg tradițional de Florii și Paște, la Târgoviște. Care e însă vedeta culinară internațională
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Procesiunea este condusă de zeci de preoți și ierarhi, iar pe traseu vor fi mai multe opriri, inclusiv la Catedrala Sfântul Spiridon cel Nou pe Principatele Unite și se va încheia în jurul orei 18 la Catedrala Patriarhală unde Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va sfinţi icoana praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, se vor ruga cei care participă la pelerinaj și va avea și o scurtă predică.

Duminică va avea loc și Liturghia de Florii tot pe Dealul Patriarhiei și în toate bisericile din țară, când se vor sfinți din nou ramuri de salcie, iar de săptămâna viitoare creștinii ortodocși intră în Săptămâna Mare, Săptămâna Patimilor Mântuitorului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Florii 2023. Ce se sărbătorește în Duminica Floriilor și ce tradiții și obiceiuri se respectă în această zi
Florii 2023. Ce se sărbătorește în Duminica Floriilor și ce tradiții și obiceiuri se respectă în această zi

Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim are loc în duminica dinaintea Învierii Domnului (a Sfintelor Paşti), și este cunoscută şi sub numele de Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpărilor.

Târg tradițional de Florii și Paște, la Târgoviște. Care e însă vedeta culinară internațională
Târg tradițional de Florii și Paște, la Târgoviște. Care e însă vedeta culinară internațională

Aromele care de care mai îmbietoare îi atrag pe oameni ca un magnet la târgurile tradiţionale.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.