Panourile fotovoltaice merg cel mai bine în tandem cu turbinele eoliene. Doar așa se poate obține independență energetică

×
Codul embed a fost copiat

Ca să nu mai depindă de furnizorii de energie și să scape de facturile mari, unii români încep să îşi monteze, pe lângă panourile fotovoltaice, și turbine eoliene.

Spre deosebire de panouri, turbinele produc energie și noaptea, dar nu sunt eficiente când nu suflă vântul. Experții în energie alternativă recomandă un sistem hibrid, care să includă panouri şi turbine, celor care vor să devină independenți energetic.

După zonele înalte de munte, litoralul Mării Negre, Delta Dunării și nordul Dobrogei sunt regiunile cu cel mai mare potențial de producție a energiei eoliene. Peste 3.000 de imobile din această parte a țării au montate deja turbine care produc energie electrică prin forța curenților de aer.

Niculai Oțel, utilizator de turbină eoliană: „Pentru noi, undeva în 20% ne acoperă eoliana, cei doi kilowați.”

Cât costă o turbină

Pentru a acoperi consumul cu energie electrică a unei locuințe medii ca spațiu, ocupată de o familie formată din doi adulți și doi copii, turbina eoliană trebuie să aibă o putere de 5 kW.

Citește și
turbine eoliene
Energia verde, în continuare blocată de birocrație. Sute de turbine eoliene ar putea fi montate în zona Mării Negre
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Investiția într-un astfel de sistem - care include și baterii de stocare a energiei - ajunge în medie la 50.000 de lei, iar estimările specialiștilor spun că ar trebui să se amortizeze în 8 ani.

Totuși, totul depinde de cât de tare bate vântul.

În general, turbinele pentru locuințe se pun în mișcare la viteze ale vântului de 5 km/h, iar la aproape 100 km/h se decuplează - ca măsură de protecție, ca să nu fie rupte.

Importantă este și înălțimea la care se ridică turbina.

Adrian Borotea, vicepreședintele Asociației Române de Energie Eoliană: „Cu cât te ridici mai sus, cu atât vântul bate mai multe ore pe an, și viteza vântului mai bună. Sigur că nu o să facem în curtea casei o turbină la 100 de metri, dar undeva la 10 metri, dacă putem, e deja foarte bine.”

Sebastian Enache, reprezentant al unei companii energetice: „Îți trebuie o suprafață mare în jurul turbinei, pentru a nu obtura vântul, cel puțin 10-20-30 de m de jur împrejur, să nu fie obstacole, cum ar fi tufișuri înalte, copaci, case.”

Turbină de 30.000 de euro la o pensiune din Costinești

Dragoș Apostoliceanu are montată la pensiunea lui cu 18 camere din Costinești o turbină eoliană în care a investit 30.000 de euro.

Dragoș Apostoliceanu, proprietar de pensiune: „Locația, la început, a fost gândită pentru uz privat și la vremea respectivă asigura întreg consumul energetic. După aceea, noi având consumuri ceva mai mari, au un oarecare aport la micşorarea facturilor de energie.”

Potrivit specialiștilor, majoritatea turbinelor produc energie doar 25% din timp. Din această cauză, Dragoș a instalat şi un sistem de panouri fotovoltaice, care au și ele un minus: produc energie multă vara și mai puțină iarna.

Dragoș Apostoliceanu, proprietar de pensiune: „Fotovoltaicul de 11 kilowați și eoliana tot în jur de 10-12 kilowați”

Sebastian Enache, reprezentant al unei companii energetice: „Vântul bate cu intermitențe, dimineața, seara și nu ai o constanță, dar soarele, cu nori sau fără nori, îl poți avea de la răsărit și până la apus.”

Achiziția turbinelor eoliene nu este subvenționată de stat. În schimb, panourile fotovoltaice pot fi cumpărate prin programul „Casa Verde”.

Turbinele, deși, în zilele cu vânt, pot produce mai multă energie decât panourile fotovoltaice, au costuri mai mari de întreţinere, pentru că piesele lor trebuie înlocuite la un interval de timp.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Germania și-a anunţat intenția de a construi un parc eolian gigant în Marea Neagră. Ce beneficii va avea România
Germania și-a anunţat intenția de a construi un parc eolian gigant în Marea Neagră. Ce beneficii va avea România

România ar putea fi prima țară din regiune care ar putea beneficia de energie electrică produsă de turbine eoliene, amplasate în Marea Neagră.

Energia verde, în continuare blocată de birocrație. Sute de turbine eoliene ar putea fi montate în zona Mării Negre
Energia verde, în continuare blocată de birocrație. Sute de turbine eoliene ar putea fi montate în zona Mării Negre

Într-un singur an, România ar putea obține energie verde cât cea produsă de 100 de reactoare nucleare precum cele de la Cernavodă, afirmă specialiștii.

„Metale rare uitate prin sertare”. România, una dintre puținele țări cu metale rare atât de căutate în era digitalizării
„Metale rare uitate prin sertare”. România, una dintre puținele țări cu metale rare atât de căutate în era digitalizării

„Metale rare uitate prin sertare”, partea I. Un reportaj de Cosmin Savu. Omenirea este într-o goană după materii prime și mai ales după metalele de care au nevoie tehnologiile moderne: mașini și baterii electrice, eoliene sau telefonie mobilă și IT.

Un bărbat a murit după ce a fost prins în rotorul unei turbine eoliene, în Constanța
Un bărbat a murit după ce a fost prins în rotorul unei turbine eoliene, în Constanța

Un bărbat în vârstă de 25 ani, angajat al unei firme de mentenanţă a unui parc eolian, a murit după ce a rămas blocat în partea superioară a unei centrale eoliene, scrie News.ro.

Eolienele din România consumă energie, în loc să producă. Cum s-a ajuns aici
Eolienele din România consumă energie, în loc să producă. Cum s-a ajuns aici

Sistemul energetic românesc s-a confruntat cu o situaţie mai puţin obişnuită luni, turbinele eoliene consumând energie electrică, în loc să o producă, din cauza lipsei vântului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.