O femeie din Bârlad a murit după ce a mâncat ciuperci din pădure: „S-a plâns de dureri”

ciuperci
iStock

O femeie în vârstă de 48 de ani, din municipiul Bârlad, a murit după ce ar fi consumat ciuperci culese dintr-o pădure de la marginea oraşului, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui.

Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Bogdan Gheorghiţă, femeia a mâncat împreună cu familia, fiind singura care a consumat nişte ciuperci culese în urmă cu câteva zile dintr-o zonă situată la marginea municipiului Bârlad, transmite Agerpres.

"În timpul somnului, femeia a acuzat dureri în piept şi a fost transportată la Spitalul de Urgenţă "Elena Beldiman" din Bârlad, unde, la scurt timp, a decedat. În cauză au fost demarate cercetări pentru ucidere din culpă", a declarat, luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Medicii legişti urmează să efectueze necropsia pentru a stabili cu exactitate cauza decesului.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

Citește și
politie
Femeie de 39 ani din Dâmbovița, găsită moartă după ce soțul a plecat de acasă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Femeie găsită moartă în apartamentul ei, după 15 ani. De ce nu s-au alertat vecinii
Femeie găsită moartă în apartamentul ei, după 15 ani. De ce nu s-au alertat vecinii

Descoperire macabră într-un apartament din Madrid. Poliţiştii au găsit cadavrul unei femei despre care medicii legişti spun că era decedată de 15 ani.

Femeie de 39 ani din Dâmbovița, găsită moartă după ce soțul a plecat de acasă
Femeie de 39 ani din Dâmbovița, găsită moartă după ce soțul a plecat de acasă

Moarte învăluită în mister în oraşul Titu, din judeţul Dâmboviţa. O femeie de 39 de ani a fost găsită fără viaţă pe balconul apartamentului ei.

Șocul unei femei când a aflat de la o companie că este listată ca fiind „decedată”
Șocul unei femei când a aflat de la o companie că este listată ca fiind „decedată”

O femeie din Marea Britanie a încercat timp de trei luni să demonstreze că este în viață, după ce compania de telefonie mobilă la care era abonată a declarat-o moartă, i-a blocat contul și chiar a trimis scrisori de condoleanțe familiei sale.

Ce a povestit o femeie după ce a fost moartă timp de 27 de minute

O femeie din Statele Unite care ar fi decedat pentru 27 de minute după ce a făcut un infarct a scris un mesaj uimitor pentru familia ei, după ce s-a trezit, conform relatărilor rudelor sale.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.